Apare un nou parc în municipiul Târgu Jiu. Unde va fi amplasat
Inapoi

Apare un nou parc în municipiul Târgu Jiu. Unde va fi amplasat

Postat cu 11 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Un nou parc va fi amenajat în municipiul Târgu Jiu. Acesta va fi situat în zona turnului CET și va avea o suprafață de două hectare. Lângă acest parc, municipalitatea va ridica o parcare și o autogară de tranzit, unde autoturismele vor putea fi parcate și călătorii vor putea fi preluați de mijloacele de transport în comun. „O parte din zona fostului CET a fost dedicată unor investiții finanțate prin Programul Operațional Regional. Este vorba de acea parcare de tranzit și autogară. Imediat în continuarea ei am proiectat acest parc. Investiția a fost admisă. Parcul va avea două hectare și va fi amenajat chiar în jurul turnului. Cu această ocazie, ne dorim să găsim soluții pentru a pune în valoare și acel turn, cu costuri minime, dar cu un impact destul de bun“, a spus Raul Chiriac, directorul de investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

VIDEO – Autostrada A7 Moldova: Cum au evoluat lucrările în ultimul an pe loturile rămase de construit

Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a publicat imagini din iulie 2025 comparativ cu iulie 2024 de pe loturile din Autostrada A7 Moldova, ce mai trebuie finalizate. Vedeți unde s-au înregistrat cele mai mari progrese. Cele șapte loturi din A7 incluse în imaginile comparative sunt: – lot 3 Pietroasele – Buzău al A7 Ploiești – Buzău (constructor: asocierea Nurol – Makyol)– cele trei loturi ale tronsonului Focșani – Bacău (constructor: UMB)– .

Actualitate

VIDEO: Zi plină pentru jandarmii băcăuani. Au salvat un șofer căruia i s-a făcut rău la volan și au ajutat un bărbat căzut pe stradă

Duminică, jandarmii băcăuani au intervenit în două situații în care viața sau sănătatea unor persoane putea fi pusă în pericol. În cursul după-amiezii, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în patrulare, a observat un autoturism oprit brusc pe strada Al. Cel Bun din municipiul Bacău. La scurt timp, jandarmii au constatat că șoferul mașinii suferise o problemă medicală în timpul deplasării. Fără să ezite, .

Actualitate

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 21 – 26 iulie 2025

În săptămâna 21 – 26 iulie 2025, intervalul orar 7:30 – 16:00, SOMA va colecta deșeurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, din zonele prezentate în programul de mai jos. De asemenea, în aceeași perioadă, în municipiul Bacău, are loc campania de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase. În municipiul Bacău, colectarea deșeurilor reciclabile se face o dată la două săptămâni. În mediul rural, colectarea deșeurilor reciclabile .

Actualitate

Foto: A început evenimentul de de conștientizare ecologică prin artă PAINT MY TRUCK, organizat de SOMA și ADIS Bacău

Astăzi, începând cu ora 10.00 și până la ora 18.00, în centrul municipiului Bacău are loc evenimentul de conștientizare ecologică prin artă – PAINT MY TRUCK – organizat de SOMA și ADIS Bacău, cu sprijinul Colegiului Național de Artă „George Apostu” și al Primăriei Municipiului Bacău. Copiii și adulții care au venit de dimineață în centrul orașului se implică deja în activitățile organizate de echipa SOMA Bacău: ateliere de desen, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

08:04

VIDEO – Autostrada A7 Moldova: Cum au evoluat lucrările în ultimul an pe loturile rămase de construit

Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a publicat imagini din iulie 2025 comparativ cu iulie 2024 de pe loturile din Autostrada A7 Moldova, ce mai trebuie finalizate. Vedeți unde s-au înregistrat cele mai mari progrese. Cele șapte loturi din A7 incluse în imaginile comparative sunt: – lot 3 Pietroasele – Buzău al A7 Ploiești – Buzău (constructor: asocierea Nurol – Makyol)– cele trei loturi ale tronsonului Focșani – Bacău (constructor: UMB)–
Image Description

07:43

VIDEO: Zi plină pentru jandarmii băcăuani. Au salvat un șofer căruia i s-a făcut rău la volan și au ajutat un bărbat căzut pe stradă

Duminică, jandarmii băcăuani au intervenit în două situații în care viața sau sănătatea unor persoane putea fi pusă în pericol. În cursul după-amiezii, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în patrulare, a observat un autoturism oprit brusc pe strada Al. Cel Bun din municipiul Bacău. La scurt timp, jandarmii au constatat că șoferul mașinii suferise o problemă medicală în timpul deplasării. Fără să ezite,
Image Description

07:17

Poluare în zona Zemeș: 300 de litri de apă de zăcământ au contaminat solul. Firma responsabilă, amendată cu 100.000 lei

Un incident de mediu a fost înregistrat duminică, 18 iulie 2025, în zona împădurită a comunei Zemeș, județul Bacău. Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a intervenit prompt după ce o conductă de pompare aparținând unei societăți din sectorul extracției de petrol și gaze a suferit o avarie, determinând scurgeri necontrolate. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, aproximativ 300 de litri de apă de zăcământ au fost deversați pe
Image Description

07:28

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 21 – 26 iulie 2025

În săptămâna 21 – 26 iulie 2025, intervalul orar 7:30 – 16:00, SOMA va colecta deșeurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, din zonele prezentate în programul de mai jos. De asemenea, în aceeași perioadă, în municipiul Bacău, are loc campania de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase. În municipiul Bacău, colectarea deșeurilor reciclabile se face o dată la două săptămâni. În mediul rural, colectarea deșeurilor reciclabile
Image Description

11:57

Foto: A început evenimentul de de conștientizare ecologică prin artă PAINT MY TRUCK, organizat de SOMA și ADIS Bacău

Astăzi, începând cu ora 10.00 și până la ora 18.00, în centrul municipiului Bacău are loc evenimentul de conștientizare ecologică prin artă – PAINT MY TRUCK – organizat de SOMA și ADIS Bacău, cu sprijinul Colegiului Național de Artă „George Apostu” și al Primăriei Municipiului Bacău. Copiii și adulții care au venit de dimineață în centrul orașului se implică deja în activitățile organizate de echipa SOMA Bacău: ateliere de desen,
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:18

- Gorj - Energia va deveni tot mai scumpă și orice megawat în plus în Sistemul Energetic Național va conta

Unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrage atenția asupra necesității de a continua exploatarea resurselor de cărbune pe o perioadă mai lungă decât cea prognozată inițial. Alin Munteanu, care ocupă funcția de președinte al Sindicatului Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia și de lider al Cartel Alfa Gorj, afirmă că oprirea activității companiei într-un termen mai scurt de trei ani ar putea avea consecințe semnificative asupra
Image Description

10:18

- Timis - VIDEO. Un bărbat care „a găsit” mai multe cutii cu scule, oprit pe malul Begăi de polițiștii locali

Polițiștii locali patrulau pe splaiul Tudor Vladimirescu, iar bărbat cobora pasarela peste Bega. După ce a lăsat căruciorul și a fugit, polițiștii locali au pornit în urmărirea lui, fiind reținut și încătușat. „În urma identificării, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 28 de ani, cu domiciliul în Timișoara. Acesta transporta în cărucior șapte cutii cu scule electrice, un rucsac și o plasă din rafie tot cu obiecte
Image Description

10:08

- Externe - Video Haos pe aeroporturile din Moscova după atacuri majore cu drone lansate de Ucraina

Zeci de zboruri anulate, pasageri dormind pe jos și cozi uriașe pe aeroporturile din Moscova, după o serie de atacuri majore ucrainene. Ministerul rus al Apărării susține că a doborât peste 100 de drone într-o singură noapte, inclusiv 30 în regiunea capitalei, potrivit Reuters. Atacurile majore cu drone ucrainene asupra Rusiei au provocat haos luni pe principalele aeroporturi care deservesc Moscova, mii de pasageri fiind blocați, așteptând la cozi sau
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete