Dragoș Benea: proiectul Athletic Park primește finanțare europeană de peste 75 de milioane lei
Dragoș Benea: proiectul Athletic Park primește finanțare europeană de peste 75 de milioane lei
Președintele Comisiei REGI din Parlamentul European, eurodeputatul Dragoș Benea, a răspuns criticilor fostului ministru al Mediului, Mircea Fechet, lider al PNL Bacău. Totodată, Benea a anunțat că proiectul Athletic Park a obținut finanțare europeană în valoare de 75,7 milioane lei, acesta fiind inițiat cu un credit al Consiliului Județean Bacău.
Reacția social-democratului a fost publicată pe Facebook, după întâlniri cu oficiali locali la Bruxelles, cu prilejul „Săptămânii Europene a Regiunilor”. În cadrul şedinței comisiilor REGI și COTER, s-au discutat perspectivele viitorului buget multianual al UE și provocările aferente acestuia.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Raffaele Fitto, a dialogat cu reprezentanți ai administrațiilor locale despre dezvoltarea durabilă a comunităților din statele membre. Dragoș Benea a subliniat „Adâncimea discuțiilor şi «insight»-urile oferite de vicepreşedintele Fitto au dat măsura foarte bunei colaborări pe care o avem deja de ceva timp”.
Potrivit ziaruldebacau.ro, în cadrul „Săptămânii Europene a Regiunilor”, o delegație importantă a Regiunii Nord-Est, condusă de Vasile Asandei, a vizitat sesiunea pentru a discuta absorbția fondurilor europene în județul Bacău și oportunitățile de finanțare pentru noi proiecte.