Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni, soldate cu peste 680 de sancțiuni contravenționale!
Inapoi

Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni, soldate cu peste 680 de sancțiuni contravenționale!

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
În perioada 5-6 iulie a.c., peste 430 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat misiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, asigurarea unui climat de liniște și ordine publică și creșterea gradului de siguranță rutieră. În cele 48 de ore, au fost sesizate 120 de evenimente, 69 dintre acestea prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, polițiștii intervenind cu rapiditate și fermitate pentru menținerea siguranței cetățenilor. Pe principalele artere din județ, dar și în zonele ce prezintă interes, polițiștii au instituit 22 de filtre și au organizat 13 acțiuni punctuale. Astfel, au fost verificate peste 420 de autovehicule, legitimate peste 610 persoane și testați în vederea depistării consumului de alcool peste 160 de participanți la trafic. Pentru abaterile de la normele legislative, polițiștii au aplicat peste 680 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 209.000 de lei. În plus, au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 38 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă limitată de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Totodată, la data de 6 iulie a.c., în intervalul orar 11:00-16:00, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune, pe raza municipiului Târgoviște, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. În cele 5 ore dedicate desfășurării acțiunii, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, 70 dintre acestea fiind pentru depășirea limitelor legale de viteză impuse pe anumite sectoare de drum.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Pericol pe șoselele din Bacău. Val de șoferi prinși băuți la volan sau cu viteză ilegală

Mai multe acțiuni au avut loc pe șoselele din județul Bacău, zeci de șoferi fiind amendați pentru viteză ori pentru alcool la volan. Pe data de 4 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au desfășurat o acțiune în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul activităților, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate aproximativ 50 de .

Actualitate

DEFINITIVAT 2025: 262 de candidați în județul Bacău. Proba scrisă se dă la Colegiul „Karpen”

În județul Bacău, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2025, programată, potrivit calendarului oficial, în data de 8 iulie, este organizată într-un singur centru de examen, stabilit la Colegiul „N.V. Karpen”. Din cei 270 candidați care și-au depus dosar de înscriere, au fost admiși pentru susținerea acestei probe 262 de candidați. Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar .

Actualitate

Primarul comunei Oituz, trimis în judecată pentru fals intelectual, în dosarul celor 2 morți de pe șantierul unei grădinițe. Edilul se victimizează pe Facebook

Claudiu Petrișor, primarul comunei Oituz, județul Bacău, a fost trimis în judecată pentru fals intelectual, în dosarul unui accident mortal cu 2 victime petercut pe șantierul unei grădinițe. Edilul a anunțat pe Facebook că are un „război cu un sistem obscur”. În octombrie 2021, zidul unei grădinițe din comuna Oituz aflate în renovare s-a prăbușit peste doi muncitori. Victimele, în vârstă de 53 și 45 de ani, și-au pierdut viața .

Actualitate

Vindeau tricouri „Versace”, „Adidas” și „Nike”, în Târgul din Șerbănești. Jardarmii i-au amendat pentru comerț cu produse contrafăcute

Două persoane de sex masculin din județul Galați, în vârstă de 44, respectiv 50 de ani, au fost surprinse de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) „Ștefan cel Mare” din Bacău în timp ce ofereau spre vânzare, în Târgul auto din Șerbănești, articole susceptibile a fi contrafăcute. Bărbatul în vârstă de 44 de ani avea expuse spre comercializare mai multe tricouri inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, fără a putea .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

17:31

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a semnat contractul pentru construirea Campusului integrat pentru învățământ dual

Luni, 07 iulie 2025, s-a semnat contractul pentru construirea Campusului integrat pentru învățământ dual. Proiectul „Dezvoltare campus integrat pentru învățământul dual în municipiul Bacău”, finanțat din fonduri nerambursabile PNRR, destinat înființării unui campus integrat pentru învățământ dual va realiza infrastructura campusului profesional integrat pentru învățământ tehnic. Noul campus va include spații destinate învățării practice, respectiv ateliere de practică, laboratoare și spații destinate socializării, investiții privind digitalizarea atelierelor de practică, cursuri
Image Description

15:05

Avertizare meteo! Cod Portocaliu de caniculă, în județul Bacău

Cod portocaliu de caniculă în intervalul 7 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 10. În Moldova, nordul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în sudul Dobrogei continentale, valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Image Description

14:29

Pericol pe șoselele din Bacău. Val de șoferi prinși băuți la volan sau cu viteză ilegală

Mai multe acțiuni au avut loc pe șoselele din județul Bacău, zeci de șoferi fiind amendați pentru viteză ori pentru alcool la volan. Pe data de 4 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au desfășurat o acțiune în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul activităților, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate aproximativ 50 de
Image Description

12:49

DEFINITIVAT 2025: 262 de candidați în județul Bacău. Proba scrisă se dă la Colegiul „Karpen”

În județul Bacău, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2025, programată, potrivit calendarului oficial, în data de 8 iulie, este organizată într-un singur centru de examen, stabilit la Colegiul „N.V. Karpen”. Din cei 270 candidați care și-au depus dosar de înscriere, au fost admiși pentru susținerea acestei probe 262 de candidați. Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar
Image Description

09:55

Primarul comunei Oituz, trimis în judecată pentru fals intelectual, în dosarul celor 2 morți de pe șantierul unei grădinițe. Edilul se victimizează pe Facebook

Claudiu Petrișor, primarul comunei Oituz, județul Bacău, a fost trimis în judecată pentru fals intelectual, în dosarul unui accident mortal cu 2 victime petercut pe șantierul unei grădinițe. Edilul a anunțat pe Facebook că are un „război cu un sistem obscur”. În octombrie 2021, zidul unei grădinițe din comuna Oituz aflate în renovare s-a prăbușit peste doi muncitori. Victimele, în vârstă de 53 și 45 de ani, și-au pierdut viața
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:08

- Iasi - Admitere la Universitatea de Științele Vieții din Iași: peste 1.100 de locuri disponibile și o specializare nouă în regim de învățământ dual

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) dă startul admiterii pentru anul universitar 2025-2026 miercuri, 9 iulie. Tinerii interesați se pot înscrie la unul dintre programele universitare din cadrul celor patru facultăți – Agricultură, Horticultură, Ingineria Resurselor Alimentare și Medicină Veterinară – atât fizic, cât și online, până pe 22 iulie. USV Iași oferă un total de 1.114 locuri pentru studiile universitare de licență, dintre
Image Description

03:59

- Iasi - Școlile private din Iași, la un pas de podiumul județean. Paradis și EuroEd, în top 5 școli din județ și top 10 național

Două licee private din Iași au reușit performanța de a se clasa în top 5 al celor mai bune școli din județ, imediat după „Racoviță”, „Național” și „Negruzzi”. Liceul Teoretic Paradis și Liceul „EuroEd” nu doar că domină clasamentul școlilor private ieșene, ci se regăsesc și în top 10 școli private la nivel național. „Ziarul de Iași” a realizat o ierarhie a liceelor private din județ, pe baza mediei mediilor
Image Description

03:40

- Iasi - Novak Djokovici, în sferturi la Wimbledon pentru a 16-a oară. La meci a fost prezent şi Roger Federer

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, locul 6 ATP, s-a calificat, luni, în sferturi la Wimbledon pentru a 16-a oară. Djokovici s-a impus în meciul cu australianul Alex de Minaur, cap de serie 11, scor 1-6, 6-4, 6-4, 6-4. Meciul a durat trei ore şi 19 minute. Pentru un loc în semifinale, Djokovici va juca în compania italianului Flavio Cobolli. La meciul lui Djokovici a fost prezent şi Roger Federer.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete