Taxa de 25 de lei pentru coletele Shein şi Temu va fi aplicată pentru fiecare colet cu valoare sub 150 de euro, provenit din afara Uniunii Europene, potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere publică. În urma anunţului privind pachetul 2 de măsuri fiscale, făcut de Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe, săptămâna trecută, a fost publicat şi proiectul de lege cu noile taxe. În acest nou pachet de măsuri fiscale, Guvernul vrea introducerea unei taxe de 25 de lei pentru fiecare colet de sub 150 de euro care vine din zona non-UE, în special din Asia. Această măsură vizează taxarea coletelor venite, în special, de pe platformele Shein şi Temu, care au înregistrat creşteri considerabile ale comenzilor de la clienţii români. „De la introducerea regulilor simplificate de introducere a coletelor cu valoare redusă în Uniunea Europeană, evoluţia numărului de colete livrate în România cu origine din spaţiul extracomunitar a crescut de peste 50 de ori, de la câteva mii de colete pe zi, până la peste 200.000 de colete livrate zilnic. Conform datelor gestionate la nivelul ANAF, în 2025 se estimează că vor intra în România aproximativ 78 de milioane de colete non-UE sub pragul de 150 euro, segment scutit în prezent de taxe vamale, cu o valoare medie de 50 euro/colet”, se arată în documentul privind expunerea de motive a legii. Taxa va fi colectată de companiile de curierat şi tot ele vor oferi o serie de informaţii legate de aceste colete venite din spaţiul extracomunitar. Ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru introducerea noilor măsuri fiscale, care prevede şi modalitatea de implementare a acestei taxe. Printre măsurile incluse în proiect se regăsesc: instituirea unei taxe logistice de 25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro provenit din afara Uniunii Europene; obligația de plată a taxei pentru furnizori sau platformele electronice care facilitează vânzările; imposibilitatea rambursării taxei în cazul refuzului coletului de către destinatar; responsabilitatea companiilor de curierat de a colecta, declara și vira taxa la bugetul de stat; raportarea lunară către ANAF a numărului și tipului de colete procesate. Proiectul detaliază mecanismele prin care furnizorii și curierii vor colecta această taxă: pentru comenzile achitate online, taxa se colectează direct de la furnizor sau platformă; pentru comenzile cu plată ramburs, taxa se reţine din totalul rambursului încasat de la destinatar; sumele colectate trebuie virate la bugetul de stat până pe 25 ale lunii următoare livrării.
O femeie de 45 de ani din Bacău a ajuns în comă la spital, după ce a fost bătută îngrozitor de partenerul său. Bărbatul, care a făcut pușcărie pentru omor în tinerețe, o bănuia pe iubita lui de infidelitate. Medicii spun că pacienta are urme ale unor agresiuni dure, din trecut. Acum individul a fost reținut pentru tentativă de omor. Cei doi erau împreună de patru ani, fără să fie
.
Consiliul Concurenței și-a exprimat acordul de principiu ca retailerul Annabella să cumpere cele 87 magazine pe care Mega Image s-a angajat să le cesioneze pentru a putea finaliza preluarea Profi. „Prin această achiziție, Annabella va intra pe piețe unde nu a fost prezentă până acum, precum Cluj, Bihor, Timiș, Bacău, Vrancea sau Constanța, devenind un nou concurent pe piața de retail. Ca urmare, noi ne-am dat acordul de principiu, urmând
.
În cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Goioasa, comuna Agăș. Pentru gestionarea situației au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), două autospeciale pentru intervenție și comandă (APIC) și o ambulanță SMURD, încadrate cu 14 pompieri militari. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 200
.
Pe primul loc în topul SRL-urilor cu cel mai mare capital social dintre firmele funcționale care au depus deja bilanțul pe anul 2024 se află Paval Holding SRL, cu un capital social de 6,65 mld. lei în 2024. Acționarii sunt Dragoș Pavăl (60%) și Adrian Pavăl (40%), potrivit termene.ro. Pavăl Holding este entitatea prin care fondatorii Dedeman dețin rețeaua de magazine de bricolaj, dar și unul dintre cele mai mari
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.