Contribuabilii din Onesti vor plati impozitele doar electronic
Contribuabilii din Onesti vor plati impozitele doar electronic
Contribuabilii din municipiul Onesti, judetul Bacau, vor trebui sa isi achite taxele, impozitele locale si amenzile exclusiv prin metode electronice sau la aparate SelfPay. Incepand cu data de 9 iunie, municipalitatea a decis sa renunte la casieriile traditionale, devenind astfel a treia autoritate locala care implementeaza aceasta masura, dupa Sectorul 4 si Ciugud.
Laurentiu Neghina, purtator de cuvant si primar de facto al Onestiului, a mentionat faptul ca in primarie vor fi disponibile 3 aparate SelfPay, amplasate in zona foaierului. In plus, alte 30 de aparate vor fi distribuite strategic in intreaga localitate, pentru a asigura accesibilitatea punctelor de plata pentru toti cetatenii.
Cei care prefera sa efectueze plati online au la dispozitie platforma https://www.ghiseul.ro/, care este deschisa 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana. Conform ziaruldebacau.ro, acest sistem modernizat isi propune sa faca plata taxelor si impozitelor mai simpla si mai rapida pentru toti onestenii.