Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro ar fi luat în considerare să ceară azil în Argentina pentru a evita urmărirea penală, a relatat miercuri presa locală, citând un raport al poliţiei, relatează joi dpa, preluată de Agerpres.Anchetatorii ar fi găsit o schiţă a unui document pe telefonul lui Bolsonaro, salvată în februarie 2024, care sugerează că acesta plănuia să fugă în Argentina, au informat publicaţii braziliene, între care portalul de ştiri G1.Rămâne neclar dacă documentul a fost vreodată trimis preşedintelui argentinian Javier Milei.Documentul face parte dintr-un raport mai amplu al poliţiei, de 170 de pagini, care îi acuză pe Jair Bolsonaro şi pe fiul său, Eduardo, de tentativă de obstrucţionare a justiţiei în legĂtură cu procesul în curs al fostului preşedinte brazilian pentru un presupus complot de lovitură de stat.Potrivit anchetatorilor, înregistrările vocale şterse şi mesajele recuperate de pe telefonul fostului preşedinte au indicat eforturi de obstrucţionare a procedurilor penale. Biroul Procurorului General va decide dacă va depune acuzaţii.Ancheta examinează, de asemenea, şederea lui Eduardo Bolsonaro în Statele Unite din martie. Se presupune că acesta a făcut de acolo lobby pentru sancţiuni împotriva Braziliei şi a membrilor sistemului judiciar.În ultimele săptămâni, Washingtonul a impus tarife de 50% la importurile braziliene şi sancţiuni financiare împotriva judecătorului Curţii Supreme braziliene, Alexandre de Moraes.Trezoreria SUA îl acuză pe judecător că este "responsabil pentru o campanie opresivă de cenzură, detenţii arbitrare care încalcă drepturile omului şi urmăriri penale motivate politic - inclusiv împotriva fostului preşedinte Jair Bolsonaro".Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani, este în prezent judecat pentru presupusă tentativă de lovitură de stat după alegerile prezidenţiale din 2022 câştigate de Luiz Inacio Lula da Silva. El a negat acuzaţiile şi a pledat nevinovat. Un verdict este aşteptat în septembrie.Fostul preşedinte al Braziliei (2019-2022) se află în arest la domiciliu după presupusă încălcare a ordinelor judecătoreşti.Poliţia braziliană a solicitat joi punerea sub acuzare a lui Jair Bolsonaro şi a fiului său, Eduardo Bolsonaro, care locuieşte în Statele Unite, pentru "coerciţie" împotriva justiţiei pentru o presupusă tentativă de obstrucţionare a anchetei penale împotriva fostului preşedinte de extremă dreapta.Într-un raport, poliţia consideră că Eduardo Bolsonaro şi tatăl său, care îi finanţează şederea în Statele Unite, au acţionat "cu scopul de a interfera în derularea procedurilor penale" şi recomandă inculparea lor pentru "coerciţie în cadrul procesului judiciar" şi "abolirea statului de drept democratic".Cele două infracţiuni sunt pasibile cu pedepse care cumulate pot ajunge până la 12 ani de închisoare.Stabilit în Statele Unite din martie, al treilea dintre fraţii Bolsonaro şi-a suspendat mandatul de parlamentar pentru a pleda în favoarea tatălui său în faţa autorităţilor americane, denunţând ceea ce el descrie drept "tirania" judecătorului de la Curtea Supremă Alexandre de Moraes, care se ocupă de procesul împotriva fostului preşedinte brazilian.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.