Cine a cucerit prima dată Everestul: misterul celor doi alpiniști care au dispărut în apropiere de vârf cu 100 de ani în urmă
Inapoi

Cine a cucerit prima dată Everestul: misterul celor doi alpiniști care au dispărut în apropiere de vârf cu 100 de ani în urmă

Postat pe 21 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Este unul dintre cele mai mari mistere ale alpinismului: a fost Everestul cucerit pentru prima dată în 1953 sau au reușit doi alpiniști să ajungă până în vârful muntelui în 1924, înainte de a muri în circumstanțe misterioase? Alpiniștii britanici George Mallory și Andrew „Sandy” Irvine au fost văzuți ultima oară pe data de 8 iunie 1924 la 240 de metri de vârf, înainte ca cei doi să dispară înghițiți de nori, scrie CNN. Nu au mai reapărut niciodată. Când cadavrul lui Mallory a fost descoperit în 1999, experții sperau că va oferi indicii despre posibilitatea ca cei doi să fi ajuns până pe vârf. Nici aparatul foto de buzunar al lui Mallory, nici trupul lui Irvine, nu au fost descoperite vreodată. Acum, cu puțin timp înainte să se împlinească 100 de ani de la dispariția celor doi, un cercetător susține că a rezolvat cel mai mare mister al alpinismului. Analizând rapoartele meteorologice din timpul expediției, autorul Graham Hoyland spune că a reușit să își dea seama ce s-a întâmplat cu cei doi și dacă au ajuns până la vârf înainte să își găsească sfârșitul. Hoyland, o rudă îndepărtată a unui alt membru al expediției, care a vizitat Everestul de nouă ori în căutarea rămășițelor celor doi - crede că cheia misterului se găsește în presiunea atmosferică. Ruda sa îndepărtată, Howard Somervell - un alt alpinist care a ajuns la 300 de metri de vârf, de unde a fost nevoit să se întoarcă din cauza lipsei de oxigen - era responsabil de monitorizarea vremii în timpul expediției. Presiunea barometrică a scăzut între 8 iunie și 9 iunie în locurile unde Somervell a înregistrat condițiile meteo. Decesele alpiniștilor pe Everest sunt în general asociate cu o scădere în presiunea atmosferică la vârful muntelui. O scădere de doar 4 milibari poate duce la hipoxie. O scădere de 6 milibari a fost destul cât să provoace incidentul din 1996 în care 20 de persoane au rămas blocate pe munte; opt dintre ele au murit. Viscolul care s-a pornit în timpul expediției a fost extrem de violent. „Nu a fost doar viscol, ci un fel de bombă de zăpadă”, a spus Hoyland pentru CNN. Hoyland a fost prins la rândul său în astfel de „bombe” meteorologice pe Everest. „Este teribil - temperatura scade enorm, de-abia poți să respiri”, a povestit Hoyland. „Vântul bate cu peste 1.000 de noduri. Un tip pe care îl știu a fost aruncat de pe munte și a ajuns mai sus pe munte.” Practic, scăderea presiunii atmosferice a însemnat că muntele a devenit dintr-o dată mai înalt - cu 200 de metri mai înalt, mai exact. Hoyland îi spune „capcana invizibilă a morții”. Mallory i-a scris soției sale că șansele de a ajunge la vârf sunt de 2%. Hoyland crede că șansele erau mai aproape de 5%, dar că nu aveau de unde să știe ce o să-i lovească. „Mallory i-a văzut pe Norton și Somervell ajungând la 300 de metri de vârf pe 4 iunie fără echipament pentru oxigenare; părea rezonabil să presupui că este posibil să ajungi la vârf cu [butelia de oxigen]”, a scris Hoyland. În trecut, s-a crezut că cei doi au ajuns pe vârful Everest înainte de a muri pe drumul de întoarcere. Hoyland spune că această teorie este puțin probabilă. Vârful a fost atins până la urmă de Edmund Hillary, un alpinist din Noua Zeelandă, în 1953 - prima ascensiune documentată a Everestului. Misterul expediției lui Mallory și Irvine i-a intrigat pe aventurieri de zeci de ani. În 1933, alpinistul Percy Wyn-Harris a descoperit un topor în apropiere de vârful muntelui. Se presupune că acesta i-a aparținut lui Irvine. În 1936, un alt alpinist pe nume Frank Smythe a susținut că a văzut două cadavre la distanță. Folosind un telescop, el a depistat cele două trupuri în jurul altitudinii de 8,100 de metri. Alpinistul chinez Wang Hongbao a spus și el că a văzut un cadavru în timpul ascensiunii din 1975. În sfârșit, o expediție pornită de Hoyland în 1999 a găsit corpul lui Mallory la o altitudine cu 2.300 de metri mai joasă decât vârful. Hoyland crede că cei doi, care erau legați unul de celălalt, au alunecat în timp ce încercau să renunțe la ascensiune și să se întoarcă la tabără. El crede că Mallory a supraviețuit căderii inițiale, dar că a căzut din nou în timp ce se târa înapoi spre tabără. Cu toate că o parte din obiectele pe care Mallory le-a luat cu el au fost găsite, inclusiv o pereche de ochelari de protecție descoperiți în buzunarul hainei sale - ceea ce indică faptul că Mallory se găsea în întuneric sau în condiții de vizibilitate redusă - poza cu soția sa, pe care plănuia să o lase pe vârf, a fost de negăsit. Faptul că nu mai avea poza asupra lui i-a făcut pe unii cercetători să creadă că cei doi alpiniști s-ar putea să fi ajuns la vârf și că au căzut pe drumul de întoarcere. Totuși, Hoyland nu crede că acest scenariu este posibil. Expediția a raportat că viscolul a lovit muntele la ora 14:00, cu mult înainte ca cei doi să fi putut ajunge pe vârf. Lipsa pozei nu demonstrează nimic, spune Hoyland. Mallory avea obiceiul să uite lucruri. În ultima scrisoare pe care i-a adresat-o soției sale, scrisă pe 27 mai, Mallory a scris: „mă uit pe ușa cortului înspre o lume a zăpezilor și a speranțelor deșarte”. Nici el, nici Irvine nu se simțeau bine - „mă îndoiesc că voi fi în stare [să ajung pe vârf]”. „Mallory a devenit obsedat de dorința de a cuceri Everestul” - ar fi devenit faimos, spune Hoyland. „Toți cei pe care îi cunoștea erau scriitori faimoși sau câștigători de premii Nobel și a devenit captivat de ideea [de a cuceri] Everestul.” „Există o chestie periculoasă numită 'febra vârfului' - vezi vârful și te gândești: 'Bun, moarte sau glorie' Nu îți pasă dacă mori”, povestește Hoyland. „Mallory a fost posedat de Everest și asta l-a răpus.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

10:51

Ministrul Mircea Fechet, la final de mandat: „Am promis rezultate și m-am ținut de cuvânt: las o țară mai curată și mai verde”

La finalul mandatului de ministru al Mediului, Mircea Fechet a făcut o trecere în revistă a activității sale ministeriale, punând accent pe cele mai importante rezultate: Sistemul Garanție – Returnare (SGR), un nou Cod Silvic sau tăierea „primelor nerușinate din sistemul de stat”. Ministrul Fechet a vorbit și despre reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, despre comasarea a două instituții pentru cu atribuții în protecția mediului și administrarea ariilor
Image Description

09:04

RCBB Gruppe finalizează lucrările la două proiecte majore în județul Bacău

RCBB Gruppe, companie de referință în domeniul construcțiilor și managementului de șantier, anunță finalizarea cu succes a două proiecte majore în județul Bacău: noul corp-școală al Colegiului Național Catolic „Sfântul Iosif” din municipiul Bacău și Complexul Balneo-Turistic din localitatea Sărata. Cele două lucrări au fost livrate în termenele contractuale, cu respectarea celor mai înalte standarde de calitate și siguranță în execuție. „Ne bucurăm că putem contribui la modernizarea regiunii din
Image Description

07:26

Primăria cere 120 de lei pe an pentru parcarea bicicletelor. La dezbaterea regulamentului, de care nu a știut nimeni, au participat doar doi funcționari

Regulamentul privind utilizarea parcărilor pentru biciclete, care fac obiectul unui dosar DNA, a fost aprobat după o așa-zisă dezbatere, la care au participat doar doi funcționari din Primăria Bacău. Nimeni nu a știut de proiect, deși reprezentanții instituției susțin că „s-a anunțat pe site”. Regulamentul parcărilor smart de biciclete a fost în dezbatere publică, pentru ca Primăria să primească sugestii sau nemulțumiri de la băcăuani. Din păcate, nimeni nu a
Image Description

06:27

Umbrărescu conduce topul constructorilor de autostrăzi. Constructorul băcăuan trage tare pe Autostrada A7 și Drumul Expres Craiova – Pitești

Luna trecută, cele mai mari progrese au fost raportate de firmele lui Dorinel Umbrărescu, grupul UMB, Porr și Nurol pe tronsoane din Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), A1 Sibiu – Pitești, respectiv autostrada A7 Ploiești – Buzău, potrivit economica.net. UMB, cel mai mare constructor român de drumuri, a raportat luna trecută un avans de 10 puncte procentuale pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Porr Construct
Image Description

07:51

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 23 – 28 iunie 2025

În săptămâna 23 – 28 iunie 2025, intervalul orar 7:30 – 16:00, SOMA va colecta deșeurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, din zonele prezentate în programul de mai jos. În municipiul Bacău, colectarea deșeurilor reciclabile se face o dată la două săptămâni. În mediul rural, colectarea deșeurilor reciclabile se va face o dată pe lună. Luni, 23 iunie, colectarea se va face pe următoarele străzi din
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:07

- Gorj - “Steaua care nu s‑a stins” – Manifestări culturale în amintirea lui Viorel Gârbaciu, la Târgu Jiu și Telești. Vezi programul complet

În perioada 1–6 iulie 2025, Târgu Jiu și comuna Telești vor găzdui evenimentul cultural „Cultură și spiritualitate în Gorj – Viorel Gârbaciu 77”, organizat în memoria regretatului profesor, poet și promotor de valori culturale Viorel Gârbaciu, la șapte ani de la plecarea sa dintre noi. Inițiativa, semnată de fiul poetului, Iani Gârbaciu, subprefectul județului Gorj, își propune să continue misiunea defunctului printr-o serie de acțiuni – recitaluri, lansări de carte,
Image Description

14:05

- Externe - Avertismentul Uniunii Europene privind închiderea strâmtorii Ormuz de către Iran: E „extrem de periculoasă”

Închiderea strâmtorii Ormuz de către Iran „ar fi extrem de periculoasă”, a avertizat luni şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, reiterând că Uniunea Europeană pledează pentru o soluţie diplomatică şi detensionare, relatează AFP, potrivit Agerpres. Reuniţi luni la Bruxelles, miniştrii europeni de externe se vor concentra asupra unei soluţii diplomatice după atacurile americane fără precedent asupra instalaţiilor nucleare iraniene. „Temerile privind represaliile şi escaladarea războiului sunt enorme, în special închiderea strâmtorii
Image Description

14:04

- Gorj - CE Oltenia alocă milioane de lei pentru o soluție temporară

Complexul Energetic Oltenia (CEO) continuă să funcționeze pe bază de improvizații scumpe. Recent, compania a lansat o licitație deschisă pentru închirierea autovehiculelor de transport industrial cu șofer, cu un buget estimat la peste 2,5 milioane de lei. Contractul este împărțit în șapte loturi și vizează unitățile UMC Rovinari, UMC Roșia-Peșteana, UMC Jilț și UPRUM Rovinari. Deși compania justifică cheltuiala prin necesitatea de a menține fluxul de lucru în exploatările de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete