Dezastrele megastructurale: Pregătirea pentru un scenariu de coșmar

Dezastrele pot veni în numeroase forme și dimensiuni, de la erupții vulcanice care șterg orașe întregi de pe fața pământului, până la incendii de case care distrug familii. Însă, într-un "megadezastru", resursele și sistemele pe care ne bazăm pentru a răspunde și a ne recupera din urma catastrofei sunt atât de grav afectate încât salvarea devine aproape imposibilă. Cum ne-am putea pregăti pentru un astfel de scenariu de coșmar?

În anul 2023, un cutremur devastator a zguduit sudul și centrul Turciei și nordul și vestul Siriei. Acesta a fost unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria regiunii. Provincia Hatay din sudul Turciei a fost grav afectată, și chiar și la opt luni de la producerea dezastrului, semnele de recuperare erau minime. Jeff Schlegelmilch, autorul cărții "Rethinking Readiness: A Brief Guide to Twenty-First-Century Megadisasters" (Regândirea pregătirii: Un scurt ghid al megadezastrelor din secolul XXI), a relatat pentru CNN că aproape fiecare clădire care mai rămăsese în picioare avea crăpături majore, în timp ce multe altele erau complet sau parțial prăbușite.

Un oficial local a declarat că, dacă americanii vor să ajute copiii, este binevenit, dar pentru adulți, singura soluție ar fi să fie duși în Statele Unite. Deși există reglementări de construcție pentru prevenirea unor astfel de tragedii, puține clădiri din regiune au fost ridicate conform standardelor.

Cutremurul a ucis peste 53.000 de persoane și a lăsat fără adăpost 3 milioane de oameni din Turcia și Siria. Astfel de tragedii sunt considerate dezastre majore, apropiindu-se de ceea ce se numește "megadezastru". Chiar dacă recuperarea în cazul Turciei este foarte lentă, existența unor resurse externe permite ajutorul în reconstrucție. Spre deosebire, în Pompeiul antic, devastat de erupția Vezuviului în anul 79, nu existau resurse de ajutor din exterior. Este un exemplu clar de megadezastru, unde opțiunile de salvare erau inexistente.

Pericolele moderne includ nu doar cutremure mari sau erupții vulcanice, ci și amenințări biologice, fenomene meteorologice extreme legate de schimbările climatice, prăbușirea infrastructurii, atacuri cibernetice și conflicte nucleare. În fiecare din aceste scenarii, dezvoltarea societăților noastre ne poate crește vulnerabilitatea la dezastru.

Amenințările biologice, precum o pandemie mai devastatoare decât cea de Covid-19, ne pun în fața unor provocări imense. Progresul în ingineria genetică a coborât barierele pentru crearea unor arme biologice sofisticate. De asemenea, valurile de căldură și vremea extremă duc la costuri uriașe și amenință existența locurilor locuibile, precum Orientul Mijlociu. Insulele mici ar putea dispărea din cauza creșterii nivelului mării.

Odată cu războiul Rusiei în Ucraina și alte conflicte nucleare, riscul unui război nuclear este mai mare decât în timpul Războiului Rece. Megadezastrele pot provoca nu doar o catastrofă inițială, ci și o serie de dezastre succesive, ducând la haos și prăbușirea guvernelor.

Serviciile de gestionare a dezastrelor sunt deja suprasolicitate. Megadezastrele ar putea copleși aceste sisteme critice și să ducă la haos total. Semnele de avertizare sunt evidente în istorie, predicțiile științifice și chiar în imaginația scriitorilor de ficțiune și regizorilor de la Hollywood. Dar, adesea, pericolele sunt ignorate până devine prea târziu.

Megadezastrele sunt adesea rezultatul unor politici de dezvoltare inadecvate. Este esențial să investim în infrastructură rezilientă și să recunoaștem valoarea acestor investiții pentru a preveni dezastrele. Trebuie să dezvoltăm o abordare sustenabilă și să învățăm din experiențele echipelor de gestionare a dezastrelor pentru a înțelege adevăratele consecințe ale deciziilor noastre.

În caz contrar, ar putea să nu mai existe generații viitoare de arheologi care să cerceteze ruinele și să se minuneze de societatea noastră apusă.