Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea
Inapoi

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea

Postat pe 29 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Începând de duminică, fumatul este interzis în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri şi pe plajele de pe tot cuprinsul Franţei, în cadrul extinderii măsurilor pentru descurajarea acestui obicei nesănătos, transmite DPA, potrivit Agerpres. Noile reguli extind interdicţia privind fumatul şi în zonele din jurul şcolilor dar şi în spaţiile deschise din jurul facilităţilor sportive şi al bibliotecilor. Persoanele prinse fumând în aceste spaţii vor fi amendate. Ministrul francez al Sănătăţii, Catherine Vautrin, a anunţat în urmă cu câteva săptămâni o amendă de 135 de euro, dar cuantumul exact nu a fost confirmat încă. Această decizie are ca obiectiv declarat o mai bună protecţie a copiilor de pericolul fumatului pasiv. Distanţa exactă faţă de şcoli la care este interzis fumatul nu a fost încă precizată. Ministrul Catherine Vautrin a anunţat recent că interdicţia nu se aplică şi ţigărilor electronice, iar fumatul va continua să fie permis pe terasele barurilor, restaurantelor şi cafenelelor. Restricţiile privind fumatul în spaţii publice nu sunt noi în Franţa, consumul de tutun fiind interzis de multă vreme în şcoli şi în curtea şcolilor, în transportul public, spaţiile publice închise, birouri şi pe terenurile de joacă. Conform ministrului Catherine Vautrin, fumatul rămâne principala cauză de deceselor ce pot fi prevenite în Franţa, fiind responsabil pentru 75.000 de decese anual - adică în medie peste 200 pe zi. Odată cunoscută ca o naţiune de fumători, Franţa a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de fumători de-a lungul anilor. Conform Centrului de Monitorizare a Drogurilor şi Adicţiilor din Franţa (OFDT), mai puţin de unul din patru francezi cu vârsta între 18 şi 75 de ani fumau zilnic în 2023, în scădere faţă de 30% în 2000. De asemenea, vânzările de tutun şi ţigarete au scăzut în ultimii ani.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

06:41

„Viața are prioritate – Respect în trafic 2025”: eveniment de conștientizare organizat de IPJ Bacău în Piața Tricolorului

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în colaborare cu Comunitatea Moto Bacău și instituțiile partenere, organizează duminică, 24 august, începând cu ora 11:00, în Piața Tricolorului din municipiul Bacău, un eveniment de conștientizare a importanței respectului reciproc în trafic, dedicat în special participanților la deplasările pe două roți. ​Campania „Viața are prioritate – Respect în trafic 2025” are ca obiectiv promovarea unei conduite preventive în trafic, pentru creșterea siguranței rutiere și
Image Description

11:23

SOMA Bacău demontează mitul colectării deșeurilor reciclabile la un loc cu cele reziduale

Cele mai multe îngrijorări ale cetățenilor vizează problema colectării deșeurilor reciclabile și a deșeurilor reziduale în aceeași autocompactoare. Lucru complet neadevărat, ne asigură reprezentanții SOMA Bacău, care precizează că fac tot posibilul ca deșeurile reciclabile să ajungă în locul în care primesc o nouă întrebuințare. Dacă se amestecă deșeurile reziduale cu cele reciclabile, toate deșeurile reciclabile sunt compromise. SOMA Bacău folosește autospeciale dedicate fiecărui tip de deșeuri. „În zilele când
Image Description

10:42

FOTO: Accident cu victime, pe DN11, la Măgura. Vezi cum s-a petrecut incidentul! – UPDATE

UPDATE: La data de 22 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 11, în afara localității Sănduleni, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele cercetări a rezultat faptul că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, dinspre Bacău către Onești, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în
Image Description

10:15

Întâlnire Umbrărescu – Bolojan pe șantierul Autostrăzii A7. Șanse mari să se deschidă circulația până la Adjud, anul acesta

Constructorul Dorinel Umbrărescu, premierul Ilie Bolojan, Cristian Pistol, directorul CNAIR, și Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, s-au întâlnit, astăzi, pe șantierul Autostrăzii Moldova A7, pentru a verifica lucrările de pe tronsonul Focșani-Bacău. Stadiile fizice sunt de aproximatix 80% pe primele două loturi (Focșani-Domnești Târg și Domnești Târg -Răcăciuni), iar pe lotul Răcăciuni-Bacău stadiul fizic este de aproximativ 60%. „În acest ritm sunt șanse reale ca anul acesta să deschidem circulația cel
Image Description

09:26

Top constructori de autostrăzi: Umbrărescu se menține în primele poziții, cu progresele din iunie

Compania din Turcia Nurol domină în luna iunie topul constructorilor de autostrăzi, cu un avans semnificativ pe Autostrada Moldovei A7. Pe podium se mai situează asocierea Pizzarotti – Retter, cu lucrări la A0, și grupul UMB, cu avans semnificativ tot pe A7, scrie Economica.net. Asocierea Nurol – Makyol a raportat în iunie un progres de peste 11 puncte procentuale pe lotul 3 Pietroasele/ Stâlpu – Buzău din A7 Ploiești –
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:04

- Dambovita - Lucrările de reabilitare a blocurilor din Moreni continuă în ritm accelerat

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a anunțat că proiectele de renovare energetică a blocurilor rezidențiale multifamiliale finanțate prin PNRR se desfășoară fără probleme și chiar mai repede decât termenul stabilit. „În cursul acestei zile, am avut o ședință de lucru cu președinții și administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Moreni în vederea analizării stadiului de execuție a lucrărilor (…) și a identificării punctuale a oricăror probleme care pot apărea pe
Image Description

08:02

- Galati - Avanpremieră a Festivalului Roman „Tirighina-Barboși” Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 23 August 2025 08:00

Soldaţii romani şi fermecătoarele nimfe dace vă dau întâlnire sâmbătă, 23 august, de la ora 18,00, pe Faleza Dunării, zona Foişor, anunţă Asociaţia Danubiana Galaţi. Defilarea constituie o avanpremieră la evenimentul principal care se va desfăşura, tot pe Faleză, în perioada 29-31 august - Festivalul Roman „Tirighina-Barboși”, ediția a II-a. „Vă invităm să fiți martori la o defilare spectaculoasă, care aduce la viață trecutul acestor locuri, chiar acolo unde istoria
Image Description

08:00

- Nationale - Ilie Bolojan merge azi în vizită de lucru în Republica Moldova. Întâlniri cu premierul Dorin Recean și președinta Maia Sandu

Premierul Ilie Bolojan se află sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitatea sa de prim-ministru al României. El va avea întâlniri cu omologul său, Dorin Recean, și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Şeful Executivului de la Bucureşti va avea o întrevedere cu omologul său moldovean, Dorin Recean, la Chişinău, la finalul căreia cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă, în jurul orei 10:45,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete