Hamas răspunde pozitiv la propunerea de încetare a focului în Gaza, potrivit unui oficial palestinian (Reuters)
Inapoi

Hamas răspunde pozitiv la propunerea de încetare a focului în Gaza, potrivit unui oficial palestinian (Reuters)

Postat pe 05 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Hamas a prezentat răspunsul său la propunerea de încetare a focului în Gaza, mediată de SUA, a declarat vineri pentru Reuters un oficial palestinian familiarizat cu negocierile, descriind răspunsul ca fiind unul pozitiv, care ar trebui să „faciliteze ajungerea la un acord”. Preşedintele american Donald Trump a anunţat o „propunere finală” pentru un armistiţiu de 60 de zile în războiul care durează de aproape 21 de luni între Israel şi Hamas, declarând că aşteaptă un răspuns din partea părţilor în următoarele ore, relatează Reuters, citată de News.ro. „Am transmis mediatorilor, Qatar şi Egipt, răspunsul nostru la propunerea de încetare a focului”, a declarat pentru Reuters un oficial Hamas, sub condiţia anonimatului. „Răspunsul Hamas este pozitiv şi cred că ar trebui să contribuie şi să faciliteze ajungerea la un acord”, a declarat oficialul palestinian, apropiat negocierilor. Trump a declarat marţi că Israelul a acceptat „condiţiile necesare pentru perfectarea” unui armistiţiu de 60 de zile, în timpul căruia se vor depune eforturi pentru a pune capăt războiului aliatului SUA în enclava palestiniană. Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a comentat încă anunţul lui Trump, iar în declaraţiile lor publice, cele două părţi rămân la distanţă. Netanyahu a afirmat în repetate rânduri că Hamas trebuie dezarmat, o poziţie pe care gruparea militantă, care ar mai deţine 20 de ostatici în viaţă, a refuzat până acum să o discute. Luni, Netanyahu urmează să se întâlnească cu Trump la Washington luni. Întrebat vineri dimineaţa, ora SUA, dacă Hamas a acceptat ultimul acord-cadru de încetare a focului, Trump a răspuns: „Vom afla în următoarele 24 de ore”. Trump a mai spus că va fi „foarte ferm” cu Netanyahu în ceea ce priveşte necesitatea unui armistiţiu rapid în Gaza, menţionând totodată că şi liderul israelian doreşte acest lucru. „Sperăm că se va întâmpla. Aşteptăm cu nerăbdare să se întâmple săptămâna viitoare”, a declarat el reporterilor la începutul acestei săptămâni. „Vrem să eliberăm ostaticii”, a adăugat şeful Casei Albe. Atacurile israeliene au ucis cel puţin 138 de palestinieni în Gaza în ultimele 24 de ore, au declarat oficialii locali din domeniul sănătăţii. Războiul de represalii al Israelului împotriva Hamas a devastat Gaza, pe care gruparea militantă a condus-o timp de aproape două decenii, dar pe care acum o controlează doar parţial, provocând strămutarea majorităţii populaţiei de peste 2 milioane de locuitori şi declanşând o foamete generalizată. Peste 57.000 de palestinieni au fost ucişi în aproape doi ani de lupte, majoritatea civili, potrivit oficialilor locali din domeniul sănătăţii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

18:51

VIDEO! Au început lucrările de modernizare la Faleza Bistrița

Au început lucrările de modernizare la Faleza Bistriței, potrivit unui anunț al Primăriei Bacău. De-a lungul întregii promenade se vor realiza 27 de puncte pietonale, amplasate la 50 m distanţă unele de altele, pentru crearea unor spaţii de amplasare a băncilor de odihnă, umbrite de pergole. În prima etapă, au început lucrările de decopertare asfalt și înlocuire a parapetului de protecție existent, în zona 2 – Insula de agrement –
Image Description

18:14

Apel umanitar pentru salvarea unui bebeluș din Bacău, care suferă de o boală cruntă

Polițiștul Radu Marian, de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bacău, are nevoie de ajutorul comunității, pentru a-și salva fiica de nici un an să lupte împotriva unei boli crunte: leucomalacie periventriculară (paralizie cerebrală). Apelul umanitar este făcut de colegii lui Radu. Redăm, în cele ce urmează, mesajul lor:
Image Description

15:37

Pietonii, bicicliștii și conducătorii de trotinete electrice din Bacău, în atenția polițiștilor

În perioada 18 – 24 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R., acționează în cadrul operațiunii tematice de prevenire și combatere a abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete, desfășurată prin intermediul ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere Europene), la nivel european. Din analiza situaţiei operative pe linie de poliţie rutieră rezultă că, în primele 7 luni ale acestui an,
Image Description

12:20

Tatăl luptătorului băcăuan reținut de Poliție: „Băiatul meu e victimă”. Directorul CSM susține că va suspenda contractul sportivului până la finalizarea anchetei

Au apărut primele reacții, după ce Ziarul de Bacău a publicat articolul despre reținerea campionului național la lupte Igor Botez. Tatăl luptătorului susține că fiul său apăra o fată agresată, în timp ce directorul CSM Bacău, clubul care l-a legitimat pe luptător, susține că va suspenda contractul sportivului până la finalizarea anchetei. Inițial, IPJ Bacău a anunțat că l-a reținut 24 de ore pe sportivul Igor Botez (foto), după care
Image Description

11:16

Accident pe DN 2, în zona localității Berești din Bacău! Traficul este blocat pe ambele sensuri

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, la kilometrul 305, în zona localității Berești, județul Bacău, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 3 autocamioane și 1 autoutilitară. Nicio persoană nu a fost rănită în accident, dar, pe carosabil, sunt scurgeri de ulei și carburant. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:17

- Covasna - Strategii din NATO și leadership global la MindFormers – eveniment marca OCV

Sâmbătă, 30 august, de la ora 15:00, în spațiul Nodus din incinta Fabricii de Țigarete din Sfântu Gheorghe, Observatorul de Covasna/CovasnaMedia organizează în cadrul festivalului MindFormers lansarea volumului „Bătăliile care contează”, semnat de Radu Predescu – militar cu 15 ani de experiență și fost instructor NATO – și Csibi Magor, fost europarlamentar și consultant de business. Evenimentul va fi moderat de Daniel Santa, deținătorul Observatorului de Covasna, iar participanții vor
Image Description

07:08

- Nationale - Video Haosul din Educație, în prag de an școlar. Profesorii rămași fără ore se chinuie să-și completeze normele: „Am venit val-vârtej”

Profesorii care au rămas fără ore suficiente, după ce Guvernul a majorat norma săptămânală, caută disperați soluții să își completeze numărul de ore. În fiecare județ, sunt zeci de astfel de cazuri. Din septembrie, mulți vor ține cursuri în două sau chiar în trei școli. Daniela Macarie, profesoară de limba franceză: Am venit val-vârtej din vacanță, din Spania, ca să vin să fac dosar. Toate făcute în grabă, cu emoții
Image Description

07:07

- Nationale - Luna Neagră pe 23 august 2025: Ce înseamnă fenomenul ceresc neobișnuit care va avea loc la sfârșitul săptămânii

Sâmbătă, 23 august 2025, va avea loc un fenomen astronomic rar: o Lună Neagră, a treia Lună Nouă a sezonului de vară. Acest eveniment apare, în medie, o dată la 33 de luni și marchează sfârșitul unui ciclu lunar neobișnuit. Spre deosebire de Luna Albastră, care reprezintă a doua Lună Plină într-o lună calendaristică, Luna Neagră simbolizează o absență de lumină pe cer, fiind perioada în care Luna se află
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete