Justiţia americană a stabilit că un program de AI poate fi alimentat cu cărţi fără autorizare sau drepturi de autor
Inapoi

Justiţia americană a stabilit că un program de AI poate fi alimentat cu cărţi fără autorizare sau drepturi de autor

Postat pe 25 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Un judecător american a apreciat că firma Anthropic îşi poate antrena modelele de inteligenţă artificială (AI) cu cărţi protejate prin drepturi de autor fără permisiunea acestora, o decizie care poate marca o etapă majoră în dezvoltarea AI. Potrivit unui judecător federal de primă instanţă din San Francisco, antrenarea acestor modele ale AI Claude cu cărţi, fie că sunt cumpărate sau nu, este permisă de doctrina „utilizării rezonabile” din legislaţia americană privind drepturile de autor. „Utilizarea cărţilor în cauză în scopul antrenării lui Claude a generat evoluţii spectaculoase şi poate fi considerată utilizare rezonabilă”, scrie judecătorul în decizia sa, potrivit News.ro. El a calificat AI ca fiind „dintre cele mai revoluţionare tehnologii pe care mulţi dintre noi le vor vedea în viaţa lor” şi a comparat învăţarea unui program de AI cu cea pe care oamenii o realizează citind cărţi. Cantităţi enorme de date sunt necesare pentru a antrena modelele lingvistice ale AI generative, cum ar fi ChatGPT, unul dintre rivalii lui Claude. Anthropic, evaluată la 61,5 miliarde de dolari şi susţinută în mare parte de Amazon, a fost fondată în 2021 de foşti ingineri de la OpenAI, compania care a dezvoltat Chat GPT. Aceasta promovează, mai evident decât concurenţii săi, o dezvoltare responsabilă a AI. Mai mulţi muzicieni, artişti, instituţii media şi scriitori au intentat acţiuni în justiţie împotriva mai multor companii de AI care le-au folosit datele fără permisiune sau plată. Aceste companii se apără în general invocând doctrina utilizării rezonabile, susţinând că antrenarea AI pe cantităţi mari de date transformă radical conţinuturile originale şi este necesară pentru inovaţie. Prin vocea unui purtător de cuvânt, Anthropic s-a declarat mulţumită că „judecătorul a recunoscut că utilizarea lucrărilor pentru antrenarea modelelor mari este o sursă de inovaţie”. Această decizie „este conformă cu scopul legislaţiei privind drepturile de autor de a permite creativitatea şi de a stimula progresul ştiinţific”, conform aceleaşi surse. Totuşi, judecătorul s-a abţinut de la a oferi companiei Anthropic un cec în alb, considerând că practica sa de a descărca milioane de cărţi piratate pentru a crea o bibliotecă digitală permanentă nu era compatibilă cu o utilizare rezonabilă. Şi asta pentru că, pe lângă faptul că a descărcat cărţi piratate, compania a cumpărat cărţi pentru a le scana şi a le păstra în format digital, conform documentelor judiciare. Iar Anthropic intenţiona să adune o bibliotecă „cu toate cărţile din lume” pentru a-şi antrena modelele de AI pentru petrecerea timpului liber, conform judecătorului care a considerat că aceasta este o încălcare a drepturilor de autor, indiferent de scopul urmărit. Decizia pronunţată luni este preliminară, iar dosarul va fi ulterior supus unui proces civil pentru a determina dacă ar trebui să i impună companiei Anthropic plata unor eventuale despăgubiri. „Decizia judecătorului este un amestec”, a declarat Keith Kupferschmid, de la conducerea ONG-ului american Copyright Alliance. „În anumite cazuri, companiile de inteligenţă artificială ar trebui să fie mulţumite de decizie, iar în alte cazuri, deţinătorii de drepturi de autor ar trebui să fie, de asemenea, mulţumiţi”, a comentat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

09:53

Tineri artiști transformă un camion SOMA într-o lucrare artistică cu mesaje pentru mediu

În urmă cu o lună, în cadrul evenimentului „Paint My Truck”, patru eleve talentate de la Colegiul de Artă „George Apostu” din Bacău au pictat un camion SOMA, transformându-l într-o operă de artă colorată și plină de mesaje importante pentru mediu. Autospeciala obișnuită a devenit o poveste despre grija pentru natură, având inscripții precum „Gândește verde” și „Acționează colorat”. Reprezentanții companiei SOMA Bacău au combinat arta și responsabilitatea față de mediu,
Image Description

06:41

„Viața are prioritate – Respect în trafic 2025”: eveniment de conștientizare organizat de IPJ Bacău în Piața Tricolorului

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în colaborare cu Comunitatea Moto Bacău și instituțiile partenere, organizează duminică, 24 august, începând cu ora 11:00, în Piața Tricolorului din municipiul Bacău, un eveniment de conștientizare a importanței respectului reciproc în trafic, dedicat în special participanților la deplasările pe două roți. ​Campania „Viața are prioritate – Respect în trafic 2025” are ca obiectiv promovarea unei conduite preventive în trafic, pentru creșterea siguranței rutiere și
Image Description

11:23

SOMA Bacău demontează mitul colectării deșeurilor reciclabile la un loc cu cele reziduale

Cele mai multe îngrijorări ale cetățenilor vizează problema colectării deșeurilor reciclabile și a deșeurilor reziduale în aceeași autocompactoare. Lucru complet neadevărat, ne asigură reprezentanții SOMA Bacău, care precizează că fac tot posibilul ca deșeurile reciclabile să ajungă în locul în care primesc o nouă întrebuințare. Dacă se amestecă deșeurile reziduale cu cele reciclabile, toate deșeurile reciclabile sunt compromise. SOMA Bacău folosește autospeciale dedicate fiecărui tip de deșeuri. „În zilele când
Image Description

10:42

FOTO: Accident cu victime, pe DN11, la Măgura. Vezi cum s-a petrecut incidentul! – UPDATE

UPDATE: La data de 22 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 11, în afara localității Sănduleni, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele cercetări a rezultat faptul că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, dinspre Bacău către Onești, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în
Image Description

10:15

Întâlnire Umbrărescu – Bolojan pe șantierul Autostrăzii A7. Șanse mari să se deschidă circulația până la Adjud, anul acesta

Constructorul Dorinel Umbrărescu, premierul Ilie Bolojan, Cristian Pistol, directorul CNAIR, și Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, s-au întâlnit, astăzi, pe șantierul Autostrăzii Moldova A7, pentru a verifica lucrările de pe tronsonul Focșani-Bacău. Stadiile fizice sunt de aproximatix 80% pe primele două loturi (Focșani-Domnești Târg și Domnești Târg -Răcăciuni), iar pe lotul Răcăciuni-Bacău stadiul fizic este de aproximativ 60%. „În acest ritm sunt șanse reale ca anul acesta să deschidem circulația cel
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:19

- Cluj - Universitatea Cluj revine pe teren după cinci săptămâni de absente, iar suporterii s-au adunat în număr foarte mare pentru a-și susține echipa. La startul meciului, programat pentru ora 21:30, peste 10.000 de fani au fost prezenți pe stadion, dintre care aproximativ 1.500 s-au poziționat în peluza oaspete, unde se află suporterii celor de la Dinamo, cunoscuți ca "cainii roșii".

Universitatea Cluj revine pe teren după cinci săptămâni de absente, iar suporterii s-au adunat în număr foarte mare pentru a-și susține echipa. La startul meciului, programat pentru ora 21:30, peste 10.000 de fani au fost prezenți pe stadion, dintre care aproximativ 1.500 s-au poziționat în peluza oaspete, unde se află suporterii celor de la Dinamo, cunoscuți ca "cainii roșii". Potrivit stiridecluj.ro, Peluza Sepcile Roșii a oferit un moment de spectacol în
Image Description

22:07

- Nationale - Un bătrân cetățean străin, în vârstă de 73 de ani, a fost mușcat de un urs în zona Valea lui Stan, pe Transfagarasan, în județul Argeș. Evenimentul a avut loc pe DN 7C, în apropierea comunei Arefu, potrivit poliției.

Un bătrân cetățean străin, în vârstă de 73 de ani, a fost mușcat de un urs în zona Valea lui Stan, pe Transfagarasan, în județul Argeș. Evenimentul a avut loc pe DN 7C, în apropierea comunei Arefu, potrivit poliției. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș au precizat că incidentul s-a produs atunci când motociclistul era oprit din cauza aglomeratiei din trafic. În acel moment, un urs aflat pe marginea drumului
Image Description

22:06

- Dambovita - Start punctual pentru cuppa României la baschet feminin ediția 2024/2025

Cupa României la baschet feminin pentru sezonul 2024/2025 începe cu multă energie, având nouă echipe înscrise în competiție. La 22 august, la Arena din Pitești, s-a desfășurat tragerea la sorți pentru această ediție. Potrivit site-ului damboviteanul.com, capii de serie au fost desemnați pe baza clasamentului din sezonul trecut, fiind echipele care au terminat pe primele patru poziții: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, CSM CSU Târgoviște, FCC Baschet UAV Arad și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete