Nopţi albe în Kiev. Cum face faţă capitala Ucrainei atacurilor nocturne ale Rusiei
Inapoi

Nopţi albe în Kiev. Cum face faţă capitala Ucrainei atacurilor nocturne ale Rusiei

Postat pe 19 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
În ultimele două luni, Rusia a lansat atacuri brutale nocturne cu drone şi rachete asupra Kievului, într-o ofensivă care pune la încercare apărarea antiaeriană a oraşului şi îi epuizează pe cei 3,7 milioane de locuitori ai capitalei ucrainene. Alte oraşe şi sate s-au confruntat cu lucruri mult mai rele de când Rusia a lansat invazia la scară largă la începutul anului 2022 - în special cele apropiate de linia frontului, departe la est şi sud. Multe au fost avariate sau ocupate pe măsură ce Rusia avansează, iar mii de oameni au fugit în capitală, considerată oraşul cel mai bine apărat din ţară. Noaptea, locuitorii se grăbesc spre staţiile de metrou aflate adânc în subteran, în scene care amintesc de bombardamentele germane de tip "Blitz" asupra Londrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters, citată de Agerpres. Câteva nopţi pe săptămână, Daria Slaviţka împachetează o saltea de yoga, pături şi mâncare într-un cărucior şi coboară cu fiul ei de doi ani, Emil, în metroul din Kiev. În timp ce sirenele de raid antiaerian sună deasupra, tânăra de 27 de ani încearcă să doarmă în siguranţă câteva ore în subteran. Slaviţka a început să verifice nervoasă canalele de Telegram acasă chiar înainte ca alarmele antiaeriene din oraş să înceapă să sune, după ce la începutul lunii iulie s-a trezit alergând pe stradă pentru a ajunge la metrou, în timp ce cerul era deja luminat de explozii. Numărul oamenilor care se refugiază în reţeaua de metrou construită în perioada sovietică şi pe peroanele celor 46 de staţii din Kiev a crescut vertiginos după ce bombardamentele la scară largă au lovit oraşul de cinci ori numai în iunie. Înainte, sunetul ascuţit al alertei de raid antiaerian de pe telefonul ei îl făcea pe Emil să tremure şi să strige "Coridor, coridor, mami. Mi-e frică. Coridor, mami", povesteşte Slaviţka. Acum, obişnuit cu atacurile, spune mai calm: "Mami, ar trebui să mergem". "Veneam aici mai rar, cam o dată pe lună", explică femeia, care se adăposteşte în staţia Akademmisteciko din vestul Kievului. "Asta a fost acum şase luni. Acum venim de două sau trei ori pe săptămână", adaugă ea, care şi-a petrecut noaptea ghemuită pe covoraşul ei roz alături de Emil lângă una dintre coloanele care străjuiesc şinele de metrou. Sistemul de metrou a înregistrat 165.000 de vizite în nopţile din iunie, mai mult decât dublu faţă de cele 65.000 de vizite din mai şi aproape de cinci ori mai mult decât numărul înregistrat în iunie anul trecut, a declarat serviciul de presă al metroului din Kiev pentru Reuters. Tot mai mulţi oameni caută să se adăpostească din cauza "amplorii şi caracterului letal" al atacurilor, a declarat pentru Reuters şeful administraţiei militare de la Kiev, Timur Tkacenko. El a afirmat că atacurile au ucis 78 de locuitori ai Kievului şi au rănit peste 400 în prima jumătate a anului. Preşedintele SUA, Donald Trump, a menţionat atacurile Rusiei asupra oraşelor ucrainene atunci când şi-a anunţat luni decizia de a oferi Kievului mai multe arme, inclusiv rachete Patriot pentru a-şi consolida apărarea antiaeriană. "Este incredibil că (oamenii) rămân, deşi ştiu că o rachetă le-ar putea lovi apartamentul", a spus Trump. În aprilie, un atac a distrus o clădire rezidenţială la câţiva kilometri de blocul de apartamente al Dariei Slaviţka. "Sunetul a fost foarte, foarte puternic. Chiar şi fiul meu s-a trezit şi l-am ţinut în braţe pe coridor", a spus ea. "A fost cu adevărat înfricoşător", adaugă femeia. Dat fiind că riscul de a-şi pierde casa a devenit dintr-o dată mai tangibil, ea îşi ia acum actele de identitate cu ea în subteran. După ce a văzut cât de stresat a devenit Emil din cauza alertelor antiaeriene, Slaviţka a cerut ajutorul unui pediatru, care i-a recomandat să oprească notificările zgomotoase ale telefonului şi i-a prescris un medicament calmant. Slaviţka îi spune lui Emil că sunetul puternic din timpul atacurilor este provocat de tunete. Oamenii de ştiinţă şi psihologii spun că lipsa somnului îşi pune amprenta asupra unei populaţii epuizate de peste trei ani de război. Katerina Holţberh, psiholog de familie din Kiev, a declarat că privarea de somn cauzată de atacuri provoacă schimbări de dispoziţie, stres extrem şi apatie, ceea ce duce la declinul funcţiilor cognitive atât la copii, cât şi la adulţi. "Mulţi oameni spun că, dacă dormi prost, viaţa ta se va transforma într-un iad, iar sănătatea ta va avea de suferit", a spus Katerina Storojuk, care locuieşte în regiunea Kiev. "Nu am înţeles asta până când nu mi s-a întâmplat mie", adaugă femeia. Anton Kurapov, cercetător postdoctoral la Laboratorul pentru Cercetarea Somnului, Cogniţiei şi Conştiinţei la Universitatea din Salzburg, a declarat că este greu să le transmiţi celor care nu sunt afectaţi cum se simte să fii atacat. "Imaginaţi-vă o situaţie în care ieşiţi pe stradă şi o persoană este împuşcată în faţa voastră... şi (imaginaţi-vă) frica pe care o resimţiţi, vă stă inima", explică el. "Oamenii se confruntă cu asta în fiecare zi, cu acest sentiment", adaugă cercetătorul. Kurapov a avertizat că impactul unui astfel de stres ar putea avea consecinţe pe tot parcursul vieţii, provocând inclusiv boli cronice. Un studiu condus de el şi publicat în European Journal of Psychotraumatology în august 2024 a arătat că 88% dintre ucrainenii chestionaţi au raportat o calitate a somnului proastă sau foarte proastă. Lipsa somnului poate avea un impact semnificativ asupra performanţei economice şi a capacităţii soldaţilor de a lupta, a declarat Wendy Troxel, specialistă în comportament la RAND Corporation, un think-tank american. Un studiu RAND din 2016, la care Troxel este coautoare, a arătat că lipsa somnului în rândul populaţiei active din SUA costa economia până la 411 miliarde de dolari pe an. În timp ce încearcă să prindă câteva ore de somn în plus în metrou, Slaviţka se gândeşte să cumpere o saltea pe care să o ducă în subteran, care să fie mai confortabilă decât covoraşul ei de yoga. Retailerul danez JYSK a anunţat că atacurile aeriene au dus la o creştere cu 25% a vânzărilor de saltele gonflabile, paturi de camping şi covoraşe de dormit la Kiev în trei săptămâni din iunie. Alţii iau măsuri extreme. Storojuk, care este proprietara unei mici afaceri şi care nu avea un adăpost la mai puţin de trei km de locuinţa ei, a investit peste 2.000 de dolari la începutul acestui an într-o cutie de oţel armat fabricată în Ucraina, botezată "Capsula vieţii", capabilă să reziste la căderea unor plăci de beton. Se bagă înăuntru în această capsulă în fiecare noapte, împreună cu căţelul ei de rasă Chihuahua, Zozulia. "Am dezvoltat multă anxietate şi frică", spune Storojuk. "Mi-am dat seama că, pentru a putea dormi liniştită în Ucraina, aveam nevoie de un adăpost cât de cât sigur", explică femeia.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

07:14

Primăria se pregătește să cumpere clădirea SIF și inventează „probleme seismice” la Hotel Moldova și Luceafărul, în documente oficiale. Ce alte variante de sediu mai propune consilierilor

Primăria Bacău a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care propune demararea procedurilor pentru alegerea unei locații unde să funcționeze instituția. Pe lângă achiziția „Casei Albastre”, cum e cunoscută fosta clădire a SIF Moldova, unde s-a mutat recent Primăria cu alte instituții din subordine pe o chirie enormă, pe „masă” sunt puse alte 7 variante, de la cumpărarea unor clădiri emblemă din oraș și până la construcția
Image Description

06:11

VIDEO – Autostrada A7: Umbrărescu ar putea finaliza anul acesta doar 60 de kilometri pe sectorul Focșani-Bacău 

Doar 60 de kilometri din Autostrada A7, sectorul Focșani – Bacău, ar putea fi gata în 2025, estimează Asociația Pro Infrastructură (API). Mai exact, în 2025 vom circula de la Tișița la Răcăciuni, adică pe 60 din cei 96 de kilometri dintre Focșani și Bacău, arată prognoza API. Sectorul este construit de firmele lui Dorinel Umbrărescu. „În scenariul ultra-optimist, cu UMB forțând la maxim ca să recupereze întârzierile acumulate în
Image Description

19:17

Dosarul retrocedării pădurilor de 300 milioane euro, din judeţul Bacău, se reia de la zero, după 20 de ani

Romsilva a anunțat că Tribunalul Mureş a admis cererea de revizuire formulată de juriştii instituţiei şi a desfiinţat decizia prin care se retrocedau 43.227 hectare de păduri în judeţul Bacău, cu o valoare de 300 milioane de euro. După 20 de ani, se reia judecarea dosarului. „O veste excelentă! Tribunalul Mureş a admis cererea de revizuire a Romsilva şi a desfiinţat decizia prin care se retrocedau 43.227 hectare de păduri
Image Description

14:55

Buhușean urmărit la nivel internațional, după ce a furat 300.000 euro în Germania. A fost prins pe Aeroportul Bacău

Un bărbat din Buhuși, urmărit la nivel internațional, a fost prins de polițiști în Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău. Sâmbătă, pe 26 iulie, polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport „George Enescu” Bacău au depistat, la Terminalul Plecări, un bărbat de 45 de ani, din Buhuși, urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare din Germania. Cel în cauză poseda mandat european de arestare pentru săvârşirea a două infracţiuni
Image Description

14:44

Ziua Imnului Național și Young Island Festival: polițiștii locali din Bacău anunță o serie de măsuri de siguranță publică și rutieră

Zilele acestea, în municipiul Bacău vor avea loc mai multe evenimente publice, printre care Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Imnului Național și Young Island Festival. Din acest motiv, Poliția Locală anunță că vor fi luate mai multe măsuri de ordine rutieră și siguranță publică. În perioada 29 iulie – 4 august 2025, în municipiul Bacău se vor desfășura mai multe evenimente culturale, comemorative și recreative, care implică participarea unui
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:08

- Bucuresti - Biletele de tren se scumpesc de la 1 august

Biletele de tren de la CFR Călători se vor scumpi de la 1 august, ca urmare a majorării TVA care intră în vigoare la această dată, arată un proiect lansat în dezbatere de Ministerul Transporturilor. „Măsurile referitoare la majorarea cotei TVA de la 19% la 21% […] au ca efect o serie de majorări de tarife atât pentru produse, cât și pentru serviciile care sunt necesare desfășurării activității de transport
Image Description

08:01

- Gorj - Premierul Ilie Bolojan va prezenta noua lege privind pensiile magistraților. Ce prevede noua lege

Prim-ministrul Ilie Bolojan susţine o conferinţă de presă pe tema reformei pensiilor speciale. Conferinţa de presă, programată de la ora 12:00, va fi transmisă în direct pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi pe canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria. Legea privind pensiile magistraților este finalizată și va fi prezentată în cel mult două zile, pentru dezbatere. Anuntul a fost facut de premierul Ilie Bolojan, într-un interviu,
Image Description

08:00

- Gorj - Patru persoane au murit în Delta Dunării, după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat

Patru persoane au murit, luni seara, în urma incidentului naval din zona Golfului Musura, Brațul Sulina, unde o ambarcațiune s-a răsturnat, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta“ al județului Tulcea. „Din informațiile deținute până la aceasta oră, zece persoane aflate în ambarcațiune sunt în evaluare la UPU Sulina. Din păcate, pentru patru persoane implicate în evenimentul naval a fost declarat decesul’, a transmis sursa citată. Persoanele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete