Riadul şi Teheranul au discutat despre armistiţiul dintre Iran și Israel
Inapoi

Riadul şi Teheranul au discutat despre armistiţiul dintre Iran și Israel

Postat pe 09 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a avut o întrevedere cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a anunţat diplomaţia saudită marţi seară, la două săptămâni după armistiţiul dintre Iran şi Israel. Mohammed bin Salman „a reafirmat poziţia regatului în favoarea dialogului şi recurgerii la mijloacele diplomatice ca unică modalitate de soluţionare a diferendelor”, a indicat Riadul pe X, postând o fotografie a întâlnirii, potrivit AFP, preluată de Agerpres. La rândul său, ministrul iranian „a salutat eforturile depuse” de prinţul moştenitor „pentru a consolida securitatea şi stabilitatea în regiune” şi şi-a exprimat „recunoştinţa faţă de regat pentru poziţia sa de condamnare a agresiunii israeliene”, potrivit Riadului. Iranul, cu majoritate şiită, şi Arabia Saudită, cu majoritate sunită, au fost mult timp la cuţite, opunându-se pe numeroase probleme din Orientul Mijlociu, de la Siria la Yemen. Cele două puteri regionale şi-au întrerupt chiar relaţiile diplomatice timp de şapte ani înainte de a le restabili în 2023, graţie unei apropieri mediate sub auspiciile Chinei, ca parte a unei politici de conciliere adoptată în ultimii ani de Mohammed bin Salman, care conduce un vast plan de reformă a regatului. În iunie, Arabia Saudită a condamnat atacurile israeliene mortale împotriva Iranului, numindu-le „agresiune” şi „încălcări flagrante” ale dreptului internaţional. Ţara şi-a exprimat, de asemenea, „marea sa îngrijorare” după atacurile americane împotriva unor instalaţii nucleare-cheie ale Iranului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

15:37

Pietonii, bicicliștii și conducătorii de trotinete electrice din Bacău, în atenția polițiștilor

În perioada 18 – 24 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R., acționează în cadrul operațiunii tematice de prevenire și combatere a abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete, desfășurată prin intermediul ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere Europene), la nivel european. Din analiza situaţiei operative pe linie de poliţie rutieră rezultă că, în primele 7 luni ale acestui an,
Image Description

12:20

Tatăl luptătorului băcăuan reținut de Poliție: „Băiatul meu e victimă”. Directorul CSM susține că va suspenda contractul sportivului până la finalizarea anchetei

Au apărut primele reacții, după ce Ziarul de Bacău a publicat articolul despre reținerea campionului național la lupte Igor Botez. Tatăl luptătorului susține că fiul său apăra o fată agresată, în timp ce directorul CSM Bacău, clubul care l-a legitimat pe luptător, susține că va suspenda contractul sportivului până la finalizarea anchetei. Inițial, IPJ Bacău a anunțat că l-a reținut 24 de ore pe sportivul Igor Botez (foto), după care
Image Description

11:16

Accident pe DN 2, în zona localității Berești din Bacău! Traficul este blocat pe ambele sensuri

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, la kilometrul 305, în zona localității Berești, județul Bacău, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 3 autocamioane și 1 autoutilitară. Nicio persoană nu a fost rănită în accident, dar, pe carosabil, sunt scurgeri de ulei și carburant. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Image Description

09:49

Autostrada Moldovei A7: Când va fi dat în trafic lotul 2, de pe sectorul Ploiești-Buzău

Lotul 2 de pe tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii Moldovei A7 se află la stadiul fizic de 99%, însă încă nu a fost deschis traficului, din cauza unor probleme tehnice descoperite la mai multe pasaje. Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a precizat care sunt pașii de urmat pentru a putea da acest lot în trafic, la sfârșitul lui septembrie. În decembrie anul trecut, deschiderea traficului pe Lotul 2
Image Description

09:48

EXCLUSIV! Un alt sportiv băcăuan de top, reținut de Poliție! Igor Botez, campion național la lupte, ar fi bătut un bărbat la un club de noapte

Violențele comise de sportivii băcăuani par să nu mai fie excepții. După cazul mediatizat de Ziarul de Bacău, în care boxerul Renato Nica a lovit un alt tânăr sportiv în fața unei săli de jocuri, a venit rândul unui alt sportiv să ajungă pe mâna autorităților. Este vorba despre Igor Botez Andrei, în vârstă de 22 de ani, campion național la lupte greco-romane, legitimat la CSM Bacău și sportiv în
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:19

- Botosani - FOTO Clipe pline de emoție la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. Mette, pe urmele bunicului său

S-au scurs clipe pline de emoție, joi, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. Pentru Mette, ziua a fost una cu totul specială. Deși locuiește în Austria, el a venit la Botoșani să cunoască locurile despre care mama lui, Alina, i-a povestit de atâtea ori – locurile unde bunicul său, Gheorghe Măriuța, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, și-a lăsat amprenta ca om și ca profesionist. Bunicul său
Image Description

16:18

- Vrancea - ULTIMA ORĂ Femeie transportată la spital în urma incendiului de la Căiata

Pompierii sunt aproape de a lichida incendiul de vegetație uscată de pe raza satului Căiata, comuna Sihlea. Însă reprezentanții ISU Vrancea s-au confruntat și cu o problemă medicală. O femeie în vârstă de 59 de ani, cu hipertensiune arterială, a suferit un atac de panică. Echipajul SMURD, prezent la fața locului, i-a acordat primul ajutor și ulterior, a transportat-o la spital.
Image Description

16:14

- Constanta - FOTO VIDEO Cristian Radu a ajuns la tribunal! DNA Constanța cere arestarea primarului din Mangalia. Ar fi pretins și primit peste 600.000 de euro, spun anchetatorii

Pe scurt, conform DNA, „în perioada 2020 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct cât și printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar“. Oricare va fi decizia de azi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete