Un fost spion israelian îl acuză pe Netanyahu că distruge țara: „E cel mai mare pericol pentru Israel”
Inapoi

Un fost spion israelian îl acuză pe Netanyahu că distruge țara: „E cel mai mare pericol pentru Israel”

Postat pe 25 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Un fost agent al serviciului de securitate internă, Gonen Ben Itzhak, devenit o personalitate marcantă a mişcării de contestare a guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, a declarat marţi într-un interviu acordat AFP că prim-ministrul „distruge” ţara, potrivit Agerpres. Fostul spion în puternica agenţie israeliană de informaţii interne Shin Bet denunţă în prezent politica premierului israelian. „Netanyahu reprezintă într-adevăr cel mai mare pericol pentru Israel şi, credeţi-mă, am arestat unii dintre cei mai mari terorişti în timpul celei de-a doua Intifada (mişcare de revoltă palestiniană)”, mărturiseşte Ben Itzhak, 53 de ani, la domiciliul său din Modiin. „Ştiu ce este un terorist. Cred că Netanyahu antrenează Israelul spre distrugere”, a insistat cel care în trecut a lucrat cu unul dintre fiii unui fondator al Hamas, devenit informator al Shin Bet, pentru a împiedica atacuri în Cisiordania. El a participat, de asemenea, la arestarea lui Marwan Barghouthi, fost înalt responsabil al partidului palestinian Fatah, condamnat la închisoare pe viaţă pentru ucideri, considerat drept una din personalităţile politice populare în Teritoriile palestiniene. În prezent, Gonen Ben Itzhak militează împotriva celui de-al şaselea mandat al lui Netanyahu. Întârzierea în livrarea armelor pentru Israel din partea SUA, aliatul istoric al ţării, este unul din motivele care îi întăresc ideea că premierul trebuie să părăsească puterea. „Preşedintele american, Joe Biden, este cel mai mare susţinător al Israelului şi Netanyahu l-a scuipat în faţă. El distruge relaţii foarte importante cu SUA”, a afirmat el fără echivoc. De mai multe luni, Benjamin Netanyahu este contestat în stradă pentru conduita sa în războiul din Fâşia Gaza şi zeci de persoane se adună periodic pentru a cere alegeri anticipate şi aducerea acasă a ostaticilor deţinuţi în teritoriul palestinian. Gonen Ben Itzhalk, care s-a alăturat Shin Bet-ului în anii 1990 după asasinarea premierului Yitzhak Rabin, a devenit o figură proeminentă a manifestaţiilor anti-Netanyahu. El a fost în fruntea coloanelor de manifestanţi anticorupţie vizându-l pe premier, inculpat în mai multe dosare. Netanyahu a negat în mai multe rânduri acuzaţiile de corupţie şi şi-a reiterat luni hotărârea de a elimina Hamas, gruparea islamistă care a lansat în 7 octombrie un atac sângeros împotriva Israelului, declanşând războiul în Fâşia Gaza. „Nu vom pune capăt războiului (în Gaza) până când nu vom elimina Hamas şi până când nu-i vom readuce acasă pe locuitorii din sud şi din nord în deplină siguranţă”, a afirmat Netanyahu în parlament. Potrivit fostului agent al Shin Bet, securitatea israeliană a subestimat Hamas şi un informator i-ar fi putut anunţa de atacul său soldat cu 1.194 morţi, în majoritate civili, conform unui bilanţ al AFP în baza datelor oficiale israeliene. Campania de represalii militare israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat până în prezent cu 37.626 morţi, în special civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, care controlează acest teritoriu palestinian. „Ai nevoie de un informator, ca în trecut, pentru a te suna şi a-ţi spune că 'ceva nu e în regulă'. Şi se pare că noi nu l-am avut. Ne gândeam că inamicul nostru era stupid. Şi până la urmă, Hamas a fost mai inteligent”, analizează Ben Itzhak. Este „timpul să schimbăm ecuaţia” în Gaza şi începând, potrivit lui, prin a pune capăt războiului şi a ralia sprijinul internaţional pentru a pune la conducere Autoritatea palestiniană a lui Mahmoud Abbas, cu sediul în Cisiordania. Militantul îl acuză pe Netanyahu că vrea să se menţină la putere cu orice preţ. El „nu se gândeşte decât la el însuşi, la problemele sale penale şi la modul de a supravieţui politic în Israel”. Fostul agent reproşează de asemenea liderului israelian că l-a lăsat pe ministrul naţionalist al securităţii, Itamar Ben Gvir, să utilizeze poliţia ca pe propria sa „miliţie” pentru a dispersa manifestaţiile antiguvernamentale săptămânale la Tel Aviv. S-a interpus el însuşi în faţa unui tun cu apă pentru a-i proteja pe manifestanţi, ceea ce i-a atras o condamnare, anulată în cele din urmă luna trecută. „Astăzi, Israelul este distrus din interior. El (Netanyahu) distruge totul. Cu cât Netanyahu se pliază aliaţilor ultranaţionalişti, cu atât slăbeşte mai mult securitatea Israelului. Totul este exploziv în prezent”, denunţă Ben Itzhak. Dacă Gonen Ben Itzhak l-ar avea în faţă pe premier i-ar spune să „demisioneze”: „Ar fi cel mai mare ajutor pe care l-aţi putea da poporului Statului Israel”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

09:43

Un șofer de camion din Bacău, implicat într-un grav accident de circulație în Vaslui. Un bărbat se zbate între viață și moarte

Un grav accident de circulație a avut loc pe un drum național din Vaslui. După un impact frontal devastator, un bărbat de 60 de ani se zbate acum între viață și moarte. Potrivit stirileprotv.ro, un șofer în vârstă de 60 de ani a vrut să facă o depășire nesăbuită și s-a izbit de un camion condus de un tânăr de 38 de ani, din Bacău. Impactul a proiectat autoturismul în
Image Description

09:38

Mai mulți motocicliști din Bacău au rămas fără certificatele de înmatriculare, în urma unor controale ale polițiștilor

Pe 26 iunie, a avut loc o acțiune de verificare a stării tehnice a motocicletelor și autovehiculelor care circulă pe drumurile publice. Controalele au fost făcute de polițiștii rutieri din județ, sub coordonarea Serviciului Rutier Bacău, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Bacău. În cadrul activităților, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost verificate 45 de autovehicule și 20 de motociclete, fiind efectuate totodată peste 40
Image Description

09:25

Școala de vară a viitorului inginer, ediția a III-a

În perioada 23-27 iunie 2025, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost gazda unei ediții speciale a Școlii de vară, la care au participat 40 de elevi entuziaști din diferite licee (Colegiul Național Ferdinand I Bacău, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut, Colegiul Național Pedagogic Ștefan cel Mare” Bacău, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău și Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău).
Image Description

18:19

Furtuna din această după-amiază a secerat 8 copaci din municipiul Bacău

În urma furtunii care s-a abătut în muncipiul Bacău, dar și în celelalte localități din județ, pompierii au fost solicitați să intervină în mai multe zone. În municipiul Bacău s-a intervenit pentru degajarea a 8 arbori căzuți, fără a se înregistra victime sau alte pagube, iar în municipiul Onești s-a intervenit pentru degajarea a 2 arbori căzuți. De asemenea, s-a intervenit și în comuna Oituz pentru a îndepărta un copac
Image Description

17:12

VIDEO: Furtuna a lovit puternic în Onești! Străzi inundate și copaci căzuți, în urma codului roșu

Furtuna care s-a abătut asupra județului Bacău a lovit puternic în municipiul Onești, acolo unde străzile au fost inundate, iar mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini sau rupți de vântul puternic. Județul Bacău a fost sub cod roșu de furtună până la ora 17.30. Principalele zone vizate au fost Onești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Poduri, Helegiu, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Faraoani, Slănic-Moldova, Berzunți, Livezi, Târgu Trotuș, Bârsănești, Nicolae
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:10

- Sibiu - Sibianul Nicu Ștefănuță, la marșul Budapest Pride: „ Nu vă jucați cu drepturile noastre, puterea vine de la noi”

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a condus sâmbătă delegația Parlamentului European la Marșul Pride de la Budapesta și a ținut un discurs în fața mulțimii care a participat la eveniment. Marșul Pride în favoarea drepturilor LGBT+ desfășurat sâmbătă la Budapesta, la care au participat, potrivit organizatorilor, în jur de 200.000 de persoane, a avut loc fără incidente, după ce fusese interzis de guvernul ungar al premierului Viktor Orban. „Guvernul Orbán a
Image Description

00:02

- Vrancea - Horoscopul zilei de 29 iunie 2025

Astăzi este o zi favorabilă pentru a-ți exprima opiniile și a-ți urma instinctele. Ai încredere în tine și în deciziile tale. Posibile oportunități în carieră sau în relațiile profesionale. Atenție la cheltuieli și la gestionarea resurselor financiare. Este o zi bună pentru a-ți analiza bugetul și a face economii. Evită investițiile riscante. Posibile întâlniri cu persoane din trecut sau discuții despre evenimente trecute. Este un moment bun pentru a învăța
Image Description

23:50

- Dambovita - Curentul electric se oprește la Bezdead! Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 30.06.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete