Scene desprinse parcă din poveștile despre Drumul Mătăsii s-au derulat în centrul Budapestei. O caravană cu cămile a străbătut principalele bulevarde ale capitalei ungare, dar n-a fost vorba despre divertisment, ci despre a atrage atenția asupra unei probleme grave cu care se confruntă, an de an, fermierii locali: seceta cumplită. Agricultorii au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului deșertificării Ungariei și să-l determine pe premierul Viktor Orban să ia măsuri urgente, informează joi AFP, citată de Agerpres. „Vrem restabilirea condiţiilor necesare pentru producţia agricolă printr-o abordare raţională a exploatării terenurilor”, a declarat pentru AFP agricultorul şi organizatorul Laszlo Kulcsar.Circa o sută de manifestanţi s-au îndreptat spre Ministerul Agriculturii, cerând guvernului să desemneze zone adaptate pentru retenţia apei şi să promoveze o utilizare durabilă a terenurilor. Manifestația cu cămile a avut loc pentru al doilea an consecutiv.„În secolul al XIX-lea, politica agricolă s-a bazat pe o gestionare a apei concepută pentru condiţii pluviometrice excedentare”, a reamintit istoricul Lajos Racz. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Manifestanţii susţin că Ungaria aplică politici greşite de gestionare a apei, concentrându-se pe drenaj şi pe dezvoltarea irigaţiilor din cauza acestor motive istorice.Caravana a inclus şi muzicieni, jongleri şi oameni pe picioroange, unii participanţi purtând ţinute inspirate din franciza SF post-apocaliptică „Mad Max”.Ungaria este considerată una dintre cele mai vulnerabile ţări la secetă din Uniunea Europeană, în contextul în care lumea se confruntă cu efectele schimbărilor climatice provocate de om. Potrivit datelor Observatorului European al Secetei, 63% din solurile ţării se află în situaţie de alertă. Sudul Ungariei trebuie să se adapteze în mod special la valuri de căldură tot mai lungi, mai frecvente şi mai intense, precum şi la o distribuţie tot mai inegală a precipitaţiilor.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.