Al treilea termen în procesul lui Vlad Pascu. Tatăl unei victime: "Sper să se schimbe încadrarea şi să treacă la omor calificat"
Inapoi

Al treilea termen în procesul lui Vlad Pascu. Tatăl unei victime: "Sper să se schimbe încadrarea şi să treacă la omor calificat"

Postat pe 04 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Cel de-al treilea termen în procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia au murit doi tineri, are loc, joi, la Judecătoria Mangalia. Instanţa ar putea analiza cu acest prilej schimbarea încadrării juridice solicitată de familiile victimelor. Tatăl lui Sebastian, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai provocat de Vlad Pascu, a afirmat că doreşte schimbarea încadrării juridice. “Sper să se schimbe astăzi încadrarea şi să treacă de la ucidere din culpă la omor calificat. Să îşi plătească pedeapsa”, a declarat bărbatul joi, la sosirea la Judecătoria Mangalia, potrivit News.ro El a fost întrebat dacă va mai face o nouă cerere de recuzare a judecătoarei. “Nu mai doresc nimic. Doresc oriunde, orice judecător, dar măcar să se judece corect şi să scăpăm odată. Am înţeles că dacă se schimbă încadrarea o să se mute la Constanţa. Sper să se schimbe încadrarea şi să judece cineva care poate să judece acest caz”, a afirmat bărbatul. Tatăl lui Sebastian nu crede că Vlad Pascu va fi adus la instanţă. “Nu, sub nicio formă. Este sala foarte mică şi va fi chiar lângă mine şi nu îmi doresc aşa ceva”. Ca şi la termenul precedent, bărbatul a venit cu fotografia fiului său mort în accidentul de vara trecută. Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Vlad Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime. Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă. La reluarea procesului, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare deoarece unul dintre avocaţi s-a retras din dosar, iar celălalt a menţionat că protestează, fiind solidar cu acţiunea declanşată de Baroul Bucureşti şi a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie. Judecătoarea dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie şi a emis o adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru Vlad Pascu, pe toată durata procesului. Judecătoarea desemnată cu judecarea acestui dosar este Ioana Ancuţa Popoviciu. Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat. Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu şi că face verificări în acest caz. Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tinerei ucise în accidentul produs de Vlad Pascu şi-a exprimat nemulţumirea pentru că Vlad Pascu nu a fost adus la acel termen. ”Îl vedeţi pe Vlad Pascu adus aici? Nu. Există portiţa pentru a nu fi adus, se profită de ea şi cu asta basta. Dacă eram eu, Doamne-fereşte, în locul lui, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici să fiu judecat. Discreţionar”, a comentat el. Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este. Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia tinerei care a murit, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că solicitarea sa de schimbare a încadrării juridice nu a fost dezbătută la acest termen. “Dacă făceam cu toţii o şedinţă de bloc să schimbăm administratorul, ieşea mai bine. Problema este în felul următor. Vorbim de o cerere care este depusă încă de la Parchet şi nu a fost dezbătută nici măcar astăzi. Doamna judecător i-a acceptat procedura abreviată, adică simplificată, adică să obţină şi o reducere a pedepsei de o treime înainte să dezbată cererea de schimbare a încadrării juridice”, a afirmat Cuculis. Familiile victimelor au cerut recuzarea judecătoarei, dar solicitarea lor a respinsă. De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a solicitat strămutarea acestui dosar, dar Curtea de Apel Constanţa a respins cererea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

17:42

A treia ediţie a Şcolii de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

În perioada 23-27 iunie 2025, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat a treia ediţie a Şcolii de vară „Responsabilitate faţă de viitorul nostru”. Tematica, în directă conexiune cu misiunea consorţiului UP University (din care face parte şi UBc), a fost abordată de toate cele cinci facultăţi, în cadrul activităţilor propuse. Au fost realizate vizite în laboratoare, la partenerii şi colaboratorii Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, concursuri de robotică şi
Image Description

16:16

Amendă de 3.000 de lei pentru un șofer prins băut la volanul unui camion

În cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Moinești, un șofer de 44 de ani a fost prins băut, la volanul unui camion. Acțiunea a avut loc pe data de 25 iunie, în intervalul orar 12:00–16:00, și a avut ca principal scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În timpul controalelor, Un bărbat de 44 de ani a fost depistat în timp ce conducea un ansamblu de vehicule
Image Description

13:39

Eurodeputatul Benea, președintele REGI, propune „mutarea” a 138 de milioane euro, pentru investiții prioritare în județul Bacău și regiunea Nord Est

Eurodeputatul Dragoș Benea a aprobat, în comisia europarlamentară REGI, pe care o prezidează, Raportul privind evaluarea la jumătatea perioadei de bugetare a Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. „Raportul pe care l-am promovat, în calitate de raportor, vine în întâmpinarea noilor provocări cu care se confruntă Uniunea, fiind un sprijin concret şi necesar pentru statele membre direct afectate de consecințele negative ale războiului din Ucraina”, a declarat Benea. Pentru a
Image Description

13:16

Bolnavi închipuiți, de weekend și sărbători. Peste 1 milion de concedii medicale suspecte, anunță Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a prezentat situația concediilor medicale emise în perioada aprilie-mai 2024. „Observăm o acumulare de zile de concediu medical aproape de sărbători legale și perioade de week-end”, se precizează într-un comunicat de presă. Ministerul Sănătății anunță „politica toleranță zero față de fraude în emiterea de concedii medicale” și anunță că demarează o acțiune de control în teritoriu. Obiectivul este de a stopa rapid fraudarea sistemului de emitere a concediilor
Image Description

07:26

Viziteu a găsit vinovații, în problema dezinsecției din Bacău. Primarul face apel la proprietari să intervină

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu recunoaște că dezinsecția care se face în Bacău are o eficiență scăzută. El dă vina pentru situație pe „cetățeni implicați” care ar fi făcut reclamație la Direcția de Sănătate Publică, dar admite că tratamentul din avion este ilegal. Până anul trecut, distribuția substanțelor antiinsecte se realiza cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni, relatează primarul Viziteu, pe Facebook. Potrivit edilului, marele avantaj al acestei metode
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:09

- Bucuresti - Se lansează linia turistică Bucharest City Tour

Consiliul General al Municipiului București a aprobat înființarea și reglementarea liniei de transport turistic „Bucharest City Tour”, operată cu autobuze supraetajate (double-decker), pentru a îmbunătăți mobilitatea turiștilor și a promova obiectivele turistice ale Capitalei.
Image Description

18:07

- Externe - Ambasada SUA în România anunță noi verificări pentru solicitanții de viză. Profilul de social media, obligatoriu pe opțiunea „public”

Departamentul de Stat al SUA anunță extinderea procedurilor de verificare și control pentru unii dintre solicitanții vizei, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției, preluată de Ambasada Statelor Unite la București. În document se menționează faptul că se vor utiliza toate informațiile disponibile, pentru a „identifica solicitanții de viză care nu pot fi admiși în Statele Unite”. Vor fi analizate inclusiv toate profilele de social media al solicitanților de
Image Description

17:54

- Nationale - CCR dezbate, pe 1 iulie, contestația S.O.S. România la numirea lui Mihai Busuioc ca judecător al Curții

Curtea Constituțională va discutat, pe 1 iulie, contestația depusă de liderul senatorilor SOS România Nadia-Cosmina Cerva împotriva numirii de către Senat a lui Mihai Busuioc, fost șef al Curții de Conturi, ca judecător al CCR, la propunerea PSD. Astfel, contestația SOS România a fost depusă împotriva Hotărârii cu 64 din 24 iulie 2025 adoptată de către Senat, prin care a fost numit pe Mihai Busuioc în functia de judecător la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete