Câciu, după avertismentul șefei PNRR: „Anumite jaloane şi ţinte au viteză, altele sunt încă în întârziere. Planul este în progres”
Inapoi

Câciu, după avertismentul șefei PNRR: „Anumite jaloane şi ţinte au viteză, altele sunt încă în întârziere. Planul este în progres”

Postat pe 29 Mar 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Anumite jaloane şi ţinte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au viteză, altele sunt încă în întârziere, dar Planul per ansamblu este în progres faţă de anul trecut, a afirmat miercuri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, după avertismentul venit din partea șefei PNRR, conform căruia țara noastră riscă să piardă banii europeni. Celine Gauer a avertizat, miercuri, că România că riscă să piardă miliarde de euro din bani europeni. Comisia este nemulțumită de modul în care țara noastră a făcut reformele de care depinde cererea 3 de plată. "Doamna Gauer (Celine Gauer, director general SG RECOVER - n.r.), ca şi mine, a prezentat stadiul şi prezentăm astăzi stadiul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Anumite jaloane şi ţinte au viteză, alte jaloane şi ţinte sunt încă în întârziere. Această întârziere trebuie recuperată. Planul per ansamblu este în progres faţă de anul trecut. Acest lucru trebuie văzut. Suntem la jumătatea cadrului de finanţare pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, toate ţările sunt la jumătate, iar noi, România, ne situăm undeva în media Uniunii Europene cu privire la progres", a spus Adrian Câciu, întrebat de jurnalişti despre afirmaţiile făcute de Celine Gauer, potrivit cărora cererea cu numărul 3 este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a menţionat că în acest moment nu există niciun risc în ceea ce priveşte Planul, dar România trebuie să se ţină de implementarea lui, iar investiţiile trebuie realizate. "Avem investiţii contractate de 36 de miliarde de euro, trebuie să meargă în continuare şi să facă execuţia acestor investiţii. Nu mai e vorba de contractare, avem contracte, trebuie doar puse în aplicare", a declarat Adrian Câciu, potrivit Agerpres. Întrebat de jurnalişti care sunt problemele din acest moment, ministrul a precizat că sunt patru jaloane "în discuţie", amintind guvernanţa corporativă şi plafonul pentru microîntreprineri. "Este jalonul cu guvernanţa corporativă, care ţine de Secretariatul General al Guvernului, dar, evident, astăzi vor fi discuţii tehnice cu Secretariatul General al Guvernului. Guvernanţa corporativă se referă la modul în care se selectează board-urile companiilor de stat, pe de o parte, pe de altă parte, la AMEPIP înţeleg că nu mai sunt probleme, dar astăzi avem clarificarea tehnică cu experţii Comisiei. Nu noi, de la Ministerul Fondurilor Europene, ci cei de la SGG vor fi de faţă. Sunt jaloanele pe energie. Avem din cererea de plată numărul doi, care trebuie închisă, pe de o parte, dar şi guvernanţa corporativă pe companiile din energie. Este jalonul cu microîntreprinderile pe care noi îl considerăm îndeplinit. Comisia are o serie de observaţii cu privire la plafonul până la care o microîntreprindere trebuie considerată o microîntreprindere", a afirmat Adrian Câciu. El a spus că reformele din PNRR trebuie să îşi păstreze scopul, iar modul în care o reformă se aplică este un mod contextualizat. Adrian Câciu consideră că, în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, nu mai încape îndoială că sunt progrese remarcabile făcute cel puţin în ultimul an. "Pe de o parte, contractarea la nivelul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se ridică la acest moment, vorbesc de valoare totală, la 36 de miliarde de euro, din care alocare, să zic aferentă Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 21 de miliarde. Dar avem contracte pe investiţii de 36 de miliarde de euro. Este imperios necesar ca aceste contracte să se întâmple în interiorul perioadei de până în 2026, până în august, pentru a putea fi susţinute financiar, pentru ca ele să nu creeze o problemă în zona fiscal-bugetară. Şi aici lucrăm îndeaproape, iar misiunea noastră nu este singulară, este împreună cu Comisia Europeană, cu toţi coordonatorii de reformă, să grăbească viteza de realizare a investiţiilor. Pe de altă parte, implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie făcută cu realism şi pragmatism. A fost o situație critică anul trecut când am modificat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: de ce anumite elemente din Planul iniţial au dispărut? Pentru că nu se puteau realiza în timpul avut la dispoziţie. Nu înseamnă că nu se vor realiza cu alte fonduri, dacă găsim în Politica de Coliziune sau fonduri atrase", a declarat Adrian Câciu. El a spus că România are în cont 9,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că avem deja primite 33,1% din fondurile alocate. Din aceste fonduri alocate României, sunt cheltuite în jur de 2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că aproape 20% din banii primiţi sunt şi bani absorbiţi. "Pe de altă parte, avem depusă cererea de plată numărul trei şi lucrăm la cererea de plată numărul 4. Mai sunt, evident, anumite elemente de clarificat şi la cererea de plată numărul 3, unde coordonatorii de reformă vor veni în continuare cu argumente şi discuţii tehnice cu partenerii din Comisie. Ceea ce pot eu să vă spun ca mesaj este că toate reformele vor fi implementate. Acum, important la o reformă este obiectivul. Calea prin care reforma se face poate fi adaptată, din punctul meu de vedere, la context, la suportabilitate, dar obiectivul structural trebuie să rămână acelaşi. Dacă ne atingem obiectivul structural cu privire la reformele prinse în PNRR, consider că scopul a fost atins prin acest plan, care strânge laolaltă toate reformele de care România are nevoie. Ce pot să vă mai spun este că aceste reforme vor fi realizate nu numai pentru că sunt prinse în PNRR, ci pentru că România s-a angajat într-o traiectorie de accedere la Organizaţia OCDE, la organizaţia, să zic aşa, a celor mai dezvoltate ţări, pentru că România în 2026 va fi mult mai dezvoltată decât este în 2024, aşa cum în 2024 este mult mai dezvoltată de cât a fost în 2020", a mai spus Adrian Câciu. Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează, miercuri, conferinţa anuală privind implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Temele principale se referă la stadiul de implementare al planului la jumătatea perioadei de programare, precum şi sprijinirea stabilităţii fiscale şi a dublei tranziţii verzi şi digitale prin PNRR.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

13:03

FOTO: Accident bizar pe E85, în comuna Itești, provocat din cauza unei insecte

O clipă de neatenție, cauzată de o insectă, s-a încheiat cu un accident rutier, pe DN2 – E85, în comuna Itești. Din cercetările efectuate la fața locului, a rezultat că o femeie de 32 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Bacău – Roman, pe fondul unei stări de panică generate de pătrunderea unei insecte în habitaclu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de
Image Description

11:59

Fundația de Sprijin Comunitar împlinește 28 de ani de implicare, emoție și schimbare în bine

Astăzi, 25 iunie, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) sărbătorește 28 de ani de muncă dedicată celor mai vulnerabili membri ai comunității: copii și tineri, vârstnici, familii aflate în dificultate, persoane izolate sau cu dizabilități. De 28 de ani, echipa FSC – formată din 150 de angajați și peste 340 de voluntari – este prezentă zi de zi în comunitățile din județul Bacău și din împrejurimi, oferind programe sociale, educaționale și
Image Description

10:14

Circulație pe un singur sens în Orbeni! Se fac lucrări de reparație la calea ferată

Circulația pe DN 2 în exteriorul localității Orbeni din județul Bacău se face pe un singur sens de mers, întrucât în zonă se lucrează la reabilitatea trecerii la nivel cu calea ferată, anunță Direcția Rutieră de Drumuri și Poduri Iași.
Image Description

09:34

Auchan te invită la o călătorie în lumea berii – Peste 300 de sortimente din 25 de țări la Târgul de Bere 2025

Imaginează-ți o hartă a lumii trasată nu cu linii și granițe, ci cu arome, spumă densă și povești fermentate în butoaie de stejar. Vara aceasta, Auchan îți oferă biletul perfect pentru o aventură internațională a gusturilor: Târgul de Bere 2025, cel mai mare eveniment de acest gen din retailul românesc, aflat la cea de-a 16-a ediție. Până pe 15 iulie, toate magazinele Auchan, MyAuchan, MyAuchan din stațiile Petrom și magazinul
Image Description

07:50

Centrul de Scleroză Multiplă de la SCM Moinești împlinește un an. Dr. Chirobocea: „Venim în sprijinul pacienților noi și al celor aflați deja sub tratament”

Centrul de Scleroză Multiplă, din cadrul Secției de Neurolgie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, împlinește un an de activitate. Pacienți din toată regiunea, care au această afecțiune, se tratează în acest centru, la nivel de centru universitar. Centrul de la Moinești este primul înființat în cadrul unui spital municipal, unitatea medicală de prestigiu alăturându-se spitalelor universitare din țară. Dr. Silvia Chirobocea, medic primar, spune că Centrul îngrijește și
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:17

- Constanta - Parteneriat pentru cultură: consilieii locali din Constanța vor aproba protocolul privind festivalurile Mamaia

Pe ordinea de zi se află și Proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare încheiat între municipiul Constanța, Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada pentru organizarea Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular „Mamaia”. Municipiul Constanța are o tradiție culturală bogată şi este un centru de referinţă în promovarea valorilor artistice româneşti. Festivalul Naţional de Muzică
Image Description

13:17

- Constanta - Dobrogea sub cod galben de caniculă: val de căldură și disconfort termic ridicat în regiune

Valul de căldură va afecta majoritatea regiunilor, iar în Dobrogea se așteaptă caniculă intensă și disconfort termic ridicat, cu temperaturi maxime ce vor atinge între 34 și 38 de grade Celsius. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime între 17 și 24 de grade, ceea ce va accentua senzația de căldură și va face odihna mai dificilă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce
Image Description

13:16

- Galati - Autorul cărții „Dunărea - fluviul imperiilor”, în conferinţă la Galați Scris de Anca Spânu Miercuri, 25 Iunie 2025 12:30

Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în calitate de sit deținător al distincției Marca Patrimoniului European pentru Palatul Comisiei Europene a Dunării, organizează joi, 26 iunie 2025, la ora 11.00, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, conferința intitulată „Dunărea - fluviul imperiilor”, susținută de scriitorul și jurnalistul Andrey Shary, autorul volumului cu același titlu. Evenimentul face parte din proiectul „Dunărea care unește: patrimoniu și povești europene pe aripi de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete