Diana Buzoianu: Peste 90% din dosarele de mediu s-au prescris sau au fost clasate. Avem nevoie de procurori specializați
Inapoi

Diana Buzoianu: Peste 90% din dosarele de mediu s-au prescris sau au fost clasate. Avem nevoie de procurori specializați

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că proiectul referitor la DNA-ul Pădurilor, pe care l-a iniţiat în urmă cu doi ani, alături de alţi colegi din USR, se află încă în comisiile parlamentare şi nu a intrat la dezbaterile din plen. Ea spune că pest 90 % din dosarele de mediu s-au prescris sau au fost clasat. „Practic, ce spune proiectul acesta? Avem nevoie de procurori specializaţi pe dosare de mediu şi un personal auxiliar specializat pe dosarele de mediu. Nu reinventăm noi roata, nu suntem noi speciali în acest sens. Au fost multe alte state europene care şi-au dat seama că dosarele de mediu sunt foarte complexe, sunt dosare care de cele mai multe ori, dacă nu au procurori specializaţi pe ele, se prescriu, se clasează, nu ajung să vadă niciodată finalizarea prin condamnări, acolo unde ele ar fi trebuit să se finalizeze prin condamnări. Pe o grămadă de infracţiuni de mediu, noi de fapt avem procente aiuritoare ,de peste 90% , de clasări sau de prescrieri”, a spus Buzoianu la B1 TV, potrivit News.ro. Ea consideră că domeniul mediului este unul complex şi că ai nevoie de procurori competenţi, dar a recunoscut că şi multe acte legislative se bat cap în cap. „Ar trebui să existe un cod al mediului, dar sigur, asta este genul de reformă pe care o faci în ani de zile de dezbateri, şi de comasarea tuturor actelor. Dar tu când dai sute de acte normative, da, este foarte complicat. Multe dintre ele se bat cap în cap. Inclusiv în ţările în care au fost implementate instanţe specializate pe dosare de mediu şi procurori, parchete specializate, şi acolo unul dintre argumente a fost complexitatea dosarelor. Da, trebuie să ai oameni specializaţi pe dosare, pe infracţiuni de mediu”, a argumentat Diana Buzoianu. În acelaşi timp, ea susţine că una dintre probleme este legată şi de resursele necesare pentru a contracara aceste mafii. „Discuţia reală este legată de resurse. Pentru că tu, în momentul în care ai nişte mafii care fac nişte sute de milioane în fiecare an din infracţiunile respective, că vorbim de mafia gunoaielor sau că vorbim despre mafia lemnului, nu poţi să te lupţi cu aceste mafii care stau pe nişte munţi de bani cu nişte oameni care au nişte resurse limitate, la şi altele, pentru dosarele de mediu. Deci îţi trebuie o structură care să aibă banii necesari, resursele necesare, echipamentele necesare”, a adăugat ministrul. Ea a afirmat că în coaliţie nu s-a căzut de acord la discuţiile programului de guvernare asupra DNA-ului Pădurilor, dar că au incluse în program alte decizii care să vizeze creşterea controlului. „Ideea este că am reuşit să trecem în programul de guvernare nişte măsuri care să crească controlul. Dacă vorbim de exemplu inclusiv de Garda de Mediu, sigur, acolo nu vorbim de sfera penală, dar am reuşit să trecem în programul de guvernare nişte măsuri care toată lumea a fost de acord asupra creşterii competenţelor, asupra consolidării puterii de control a Gărzii de Mediu. Inclusiv pe zona de justiţie sunt convinsă că o să fie nişte măsuri care să îmbunătăţească inclusiv dosarele de mediu”, a declarat Buzoianu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

18:29

Umbrărescu, amendat pentru un pod de pe Autostrada Moldovei A7. Vezi ce nereguli a găsit Inspectoratul de Stat în Construcții

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a aplicat o amendă constructorului Dorinel Umbrărescu, executantul care lucrează la podul peste râul Buzău pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7), a transmis instituția la solicitarea Economedia. „Ca urmare a controlului efectuat în perioada 03.03 – 18.03.2025, în prezența executantului format din Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL, s-a constatat că, la execuția podului a fost turnat
Image Description

15:20

Doi bărbați din Comănești și Pârjol, reținuți pentru conducere sub influența alcoolului

Doi bărbați, unul de 26 de ani și altul de 57 de ani, au ajuns în arestul poliției, după ce au fost prins băuți la volan. Pe data de 3 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un autoturism, în municipiu, aflându-se sub influența alcoolului. La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o
Image Description

12:13

Peste 99% dintre zborurile de la Aeroportul Bacău din acest an au fost operate fără întârzieri semnificative

În prima jumătate a anului 2025, peste 99% dintre zborurile efectuate de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău au fost operate fără întârzieri semnificative, adică mai mari de 3 ore. De asemenea, cifrele arată că din cele peste 650 de zboruri efectuate anul acesta aeronavele au decolat sau aterizat la timp în majoritatea covârșitoare a cazurilor. În rest au existat întârzieri minore. Dintre cele 3 companii aeriene ce operează
Image Description

07:54

EXCLUSIV! Noul proiect imobiliar al firmei CONBAC prevede refacerea Teatrului de Animație. „Am dori să-l dăm gratuit spre folosință administrației locale”

Firma CONBAC își reia planurile privind refacerea zonei de lângă Parcul Catedralei. Cunoscuta societate de construcții băcăuană intenționează să ridice un imobil de locuințe, dar în același timp să redea orașului și „defunctul” Teatru de Animație. Proiectul imobiliar, după care Ziarul de Bacău a obținut schițe preliminare, prevede reamenajarea Teatrului de Animație în cadrul imobilului pe care firma dorește să-l ridice în centrul orașului. Conducerea companiei susține că noul spațiu
Image Description

07:04

Lista evenimentelor de weekend. Ieșire cu caiacele, proiecție de film și petreceri

Ziarul de Bacău publică, la sfârșitul fiecărei săptămâni, lista celor mai importante evenimente care au loc în fiecare weekend în Bacău. Vineri, 4 iulie 2025: Sâmbătă, 5 iulie 2025:
Image Description

Recente din Romania

-
-

05:01

- Iasi - 1.000 de elevi din Iași nu au trecut de 5.00 la Evaluarea Națională. Iașul are cei mai mulți elevi cu 10.00 după Capitală

La Evalurea Națională 2025, 84,65% dintre absolvenții de gimnaziu din județul Iași care au susținut examenul au obținut medii mai mari sau egale cu 5,00. La nivel național, medii mai mari sau egale cu 5,00 au obținut 126.495 de elevi, adică 83,1% dintre participanți. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, rezultatul de anul acesta reprezintă cea mai ridicată valoare din ultimii 13 ani. În județul Iași, rata de
Image Description

04:34

- Iasi - Cu cât se va scumpi mâncarea sub „efectul Bolojan”? Noile scumpiri vin peste altele și mai mari, de la începutul anului

Scumpiri, scumpiri și iar scumpiri. Recentele măsuri anunțate de Guvernul Bolojan au creat neliniște în mai multe sectoare ale economiei naționale. De exemplu, majorarea TVA de la 9% la 11% la mâncare, măsură care urmează să se aplice de la 1 august, va conduce la o creștere a prețurilor pentru consumatorul final cu aproximativ 1,8%, avertizează Organizația Patronală HORA. Însă banii de pe cardurile românilor și din portofele au început
Image Description

04:34

- Iasi - Avertisment RAR – Atenție, șoferi din Iași: 160.000 de mașini pot avea probleme grave! Verificarea e gratuită

Proprietarii a peste 160.000 de autoturisme din județul Iași ar trebui să acceseze site-urile producătorilor auto sau să se prezinte cât mai repede în rețeaua autorizată de service-uri a producătorilor auto, pentru verificări gratuite, a anunțat Registrul Auto Român. Despre care mașini este vorba? Autoturisme construite între 1998 și 2019 de către 26 de producători auto ar putea avea „probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță activă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete