Video În timp ce statul e blocat în soluții, sute de copii cu malformații cardiace au fost salvați în străinătate: „Ar fi murit în România”
Inapoi

Video În timp ce statul e blocat în soluții, sute de copii cu malformații cardiace au fost salvați în străinătate: „Ar fi murit în România”

Postat pe 07 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Peste 1.000 de copii cu malformații cardiace se nasc anual în România, iar țara noastră are doar două centre unde acești copii pot fi operați: la Marie Curie și la Târgu Mureș. Prea mulți pentru câți poate trata România. Și pentru că statul e blocat în soluții, salvarea acestor copii este în străinătate. Numai în Italia au fost operați peste 700 de copii în baza unui protocol făcut de statul român, care asigură plata tratamentului, dar nu și transportul. Acesta este subvenționat exclusiv de o asociație privată. La Pacient în România vorbim despre unul dintre zborurile salvatoare care asigură transferul de la boală la speranță. Este ora 19. Suntem la Spitalul de Copii Marie Curie. Echipa medicală condusă de doctorul Cătălin Cârstoveanu este gata de transferul către aeroport. Patru copii cu afecțiuni cardiace grave vor ajunge la Spitalul San Donato din Italia. Este singura lor şansă de supravieţuire. Este ora 21 şi ambulanţele ajung la aeroport. Urmează zborul care pentru câteva familii reprezintă drumul spre salvarea copiilor lor. Mici, fragili, le stau alături mame puternice sau voluntari care îi au în grijă, pentru că unii sunt abandonaţi de părinţi. Pentru medici, zborul înseamnă atenție maximă la fiecare copil și proceduri medicale care să-i țină stabili. Cel mai mic pacient din avion este Fabrizio. Are o afecțiune gravă a inimii și foarte rară, de care părinții au aflat abia după naștere. Chiar în ziua în care împlinește două săptămâni, Fabrizio pleacă spre locul unde medicii se vor lupta să-i câștige ani de viață. Mamă: „Înseamnă o șansă la viață pentru copilul meu. Are nevoie de mai multe intervenții chirurgicale, dar asta este cea mai urgentă și cea mai importantă dintre toate. Nu se putea face în România.” Cătălin Cârstoveanu, doctor: „Nu este o viață normală, dar este singura șansă pentru copil și urmează alte operații, cel puțin două intervenții. Nu prea există în România copii care să devină adulți cu o astfel de boală.” Patrick este un alt copil extrem de bolnav. Are un an, iar pentru el zilele de când a venit pe lume au însemnat luptă pentru supraviețuire și singurătate. A fost abandonat de mamă în spital, dar ochii lui mari par pregătiţi să descopere această lume, indiferent de greutăţile ei. Cătălin Cârstoveanu, doctor: „Când a venit la noi doar ochii i se vedeau. Are o boală severă și fiind grav ne-am hotărât să plecam cu el. Aproape că ne pierdusem speranța că supraviețuiește.” Copilul este acum în grija Veronicăi. A venit să facă voluntariat la Spitalul Marie Curie, iar Patrick a cucerit-o. I-a devenit asistentă maternală şi îl consideră copilul ei. Veronica- voluntar: „M-am dus, l-am văzut și după aia am rămas lângă el. Am depus cerere să-l iau eu acasă la mine și a venit. Face aproape două luni de când e și el acasă. Nu-l mai las singur nicio zi dacă e după mine.” Adelina Toncean este un alt om cu inimă mare, care a luat din spital doi copii abandonaţi, cu boli grave. Primul nu a supraviețuit, pentru că nu a fost operat la timp. Adelina Toncean: „L-am vazut prima dată pe prima pagină a unui ziar din Constanța. Avea trei ani, suferea de o malformație foarte gravă, exact ca și copiii de acum. A devenit copilul meu la jumătate de an după ce l-am întâlnit și niciodată nu am crezut că va muri. Blondie a murit în fața mea, urlând că se sufocă, iar eu mi-am promis ca asta să nu se mai întâmple.” Promisiunea Adelinei se numește Blondie. Asociația a primit numele copilului pe care l-a pierdut și este un proiect pentru viață. Organizează transport medical aerian pentru copiii care pot fi salvaţi într-un spital din altă țară. Adelina, o femeie firavă, este mai puternică decât statul. A strâns în jurul ei o comunitate impresionantă şi răstoarnă munți ca să găsească bani pentru aceste curse. Drumul spre Italia a costat 40.000 de euro şi are numărul 204. Adelina Toncean: „Pentru unii drumul până înapoi trebuie să treacă întâi prin cer și apoi să reînceapă viața așa cum trebuie să fie pentru un nou-născut și mama lui.” În cele mai multe cazuri, Adelina face echipă cu doctorul Cătălin Cârstoveanu, șeful secției ATI nou-născuți de la Spitalul Marie Curie. Este medicul pentru care nu există limite atunci când vine vorba de salvarea copiilor. Alături de Asociația Blondie a fost șansa la viață pentru mai bine de 700 de copii. Cătălin Cârstoveanu, doctor: „Mulți dintre cei pe care îi ducem în străinătate ar muri cu siguranță în România, pentru că noi nu avem capacitatea să îi operăm pe toți. În România, am avea suficienți doctori, dar nu avem capacitatea tehnică de a-i primi în cele două centre care operează nou-născuți.” Este miezul nopții și avionul a aterizat în Italia. Pe aeroportul din Milano sunt pregătite trei ambulanţe care vor duce copiii la Spitalul San Donato. Şi în timp ce unii părinţi coboară din avion cu lacrimi în ochi şi speranţă pentru copiii lor, alţii se întorc la Bucureşti. Mara este mama Rebecăi. Fetița are patru luni şi trei operaţii pe cord făcute de medicii din Italia. Toate s-au încheiat cu bine. Mara - mamă: „Ce a fost greu am scăpat. Operația a decurs foarte bine și mititica noastră va merge la Marie Curie să se recupereze. În continuare trebuie să avem putere, să se recupereze și să vină acasă sănătoasă, să ne reluăm viața și să vină acasă, să vină și soarele pe strada noastră.” Un alt copil salvat datorită Adelinei şi medicului Cătălin Cârstoveanu este Ioana. Acum are șase ani, dar a fost diagnosticată cu o boală cruntă la vârsta de doi ani. A ajuns la spitalul din Italia pe ultima sută de metri. Adriana - mamă: „Când am ajuns în Italia, la două ore, doar a apucat să facă un CT, după care a desaturat, iar a doua zi a fost operată de urgență, deci chiar a fost contra cronometru și la propriu, și la figurat. Dacă nu reușeam să ajungem acolo, nu eram în această formulă astăzi.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

11:48

Dedeman și UMB, în top 10 cele mai puternice afaceri cu capital integral românesc. Nitramonia BC a ieșit din clasament

Dedeman, compania deținută de frații Pavăl, și firmele lui Dorinel Umbrărescu se află pe primele poziții în top 10 cele mai puternice afaceri cu capital integral românesc, potrivit unei analize Economica.net. Nitramonia BC, deținută de Eusebiu Guțu, a ieșit din acest clasament. Fraţii Pavăl, Dan Constantin Ostahie, Anca şi Alexandru Vlad deţin cele mai puternice afaceri private integral româneşti, potrivit analizei citate. SA&PE Construct şi Spedition UMB, două dintre firmele
Image Description

07:23

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și performanței în rândul produselor, brandurilor și rețelelor de retail din România. Pe lângă titlul de Magazinul Anului în categoria Hipermarket & Supermarket, competiție organizată în premieră anul acesta sub aceeași umbrelă, Auchan a câștigat și premiul
Image Description

07:20

Stadionul Municipal, tot mai departe de realizare. Premierul Bolojan vrea ca primăriile să cofinanțeze stadioanele cu zeci de milioane de euro

Aflat în continuare la nivelul de studiu de fezabilitate, Stadionul Municipal Bacău este tot mai departe de a deveni realitate. Potrivit Guvernului României, alocarea de fonduri pentru stadioanele din țară se va face doar dacă autoritățile locale vor cofinanța proiectele și vor reduce numărul de locuri. Anunțul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan vineri, în prima conferință de presă susținută ca premier, în contextul pregătirii unor măsuri necesare reducerii
Image Description

14:18

Rezultate finale BAC 2025: județul Bacău își menține locul al II-lea la nivel național

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2025, prima sesiune, au fost afișate astăzi, 30 iunie, în toate centrele de examen și pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro . În județul Bacău, rata cumulată de promovare (calculată după mediile finale obținute atât de absolvenții din promoția curentă, cât și de absolvenții din promoțiile anterioare) este de 84% (peste rata înregistrată la nivel național care
Image Description

13:15

Ce s-a întâmplat cu victimele accidentului de la Cleja. Vezi echipa de doctori care a intervenit, la UPU SMURD de la SJU Bacău

Urmare a tragicului accident, înregistrat în jurul orei 3.00, pe E85, în care au fost implicate un autocar din Ucraina și un microbuz, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) SMURD Adulți a SJU Bacău au fost aduse cinci victime. Potrivit unui comunicat SJU, patru dintre pacienți erau conștienți (unul provenea din autocar, iar restul de 3, din microbuz), cu toții având multiple traumatisme la nivelul întregului corp. Cel mai grav
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:19

- Arad - UTA vinde noi abonamente pentru sezonul 2025-2026

Suporterii Bătrânei Doamne își pot achiziționa, începând de mâine de la ora 15, abonamentele pentru noul sezon competițional și își pot rezerva locurile în tribunele arenei „Francisc Neuman”. Abonamentele pot fi procurate atât online, de pe platforma iabilet.ro, cât și fizic, la stadion, în limita programului stabilit. Campania se încheie vineri, 4 iulie, la ora 19:00. Programul de vânzare la stadion: Prețuri abonamente sezon 2025-2026: Copiii cu vârste cuprinse între
Image Description

14:18

- Constanta - FOTO CJC a achiziționat 5 buldoexcavatoare noi pentru Drumuri Județene Constanța SA. Florin Mitroi: Avem trei cariere redeschise și continuăm investițiile

Prin această achiziție, Drumuri Județene Constanța SA intră într-o nouă etapă de dezvoltare. „Astăzi facem un pas concret: achiziționăm 5 buldoexcavatoare moderne, care vor crește capacitatea de intervenție și întreținere a drumurilor județene. Avem acum 3 cariere redeschise și continuăm investițiile.Vrem performanță. Pentru asta avem nevoie de utilaje moderne, de un management profesionist și de oameni implicați“, a transmis Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța. Prin achiziționarea celor cinci buldoexcavatoare
Image Description

14:14

- Dambovita - O NOUĂ CAMPANIE DE DONARE DE SÂNGE ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat prima parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 219 de persoane au donat 96 litri de sânge. Această campanie s-a derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în cea de-a doua parte a lunii iunie 2025, iar la ea au participat clerici și credincioși din parohii ale protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, precum și studenți ai Facultății de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete