Consiliul Local al municipiului Bacău se întrunește astăzi, de la ora 9:00, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, de pe o zi pe alta. Aceasta va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” și cuprinde 6 proiecte pe ordinea de zi. Forul deliberativ municipal este chemat să decidă completarea contractului cu Thermoenergy pentru accesarea de fonduri pentru producerea de energie regenerabilă, finanțarea a trei proiecte sportive locale în 2025, mandatarea reprezentantului în AGA CRAB pentru aprobarea a două investiții verzi, precum și împuternicirea unui consilier juridic pentru apărarea în instanță a regulamentului de parcare, a hotărârii privind ajutoarele de urgență și a taxei de salubrizare contestate. 1. Completarea contractului încheiat cu Thermoenergy Group SA pentru serviciul de termoficare, prin includerea benzilor transportoare a fostului grup de cărbune cu o suprafață de 1784 mp, necesare accesării unei scheme de finanțare pentru producția de energie electrică pentru autoconsum din surse regenerabile de energie. 2. Aprobarea listei proiectelor sportive care vor fi finanțate în 2025 în baza Legii 69/2000 a educației fizice și sportului. Aceasta include trei proiecte, astfel:– 350.000 lei către CS Aerostar pentru proiectul „Educație prin sport – investiție în noua generație de fotbaliști”;– 185.000 lei către CS Știința pentru proiectul „Susținerea echipei de volei feminin pentru participarea în campionatul național 2025-2026”;– 100.000 lei către Sport Club Municipal (SCM) pentru proiectul „Municipiul Bacău, motorul sportului individual de înaltă performanță”. 3. Stabilirea mandatului reprezentantului în ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) din 18 sau 19 august 2025, în sensul aprobării a două proiecte de dezvoltare a surselor regenerabile de energie destinate autoconsumului companiei la stațiile de epurare din Buhuși și Bacău, în valoare de circa 11 milioane de lei. 4. Împuternicirea unui consilier juridic al Primăriei Bacău pentru reprezentarea intereselor Consiliului Local în dosarul 2509/110/2025 în care Turist Food SRL a cerut anularea art. 24 alin. (1) din Regulamentul privind locurile de parcare publice, aprobat prin HCL 5/2025. După ce a primit o amendă de 400 de lei, societatea a angajat un avocat și a contestat prevederea care permite sancționarea proprietarului sau deținătorului autovehiculului pentru contravenții comise la parcarea pe domeniul public, susținând că legea prevede sancționarea doar a conducătorului auto. Reclamanta invocă lipsa avizului poliției rutiere la adoptarea hotărârii și menționează o hotărâre judecătorească anterioară, similară, prin care o reglementare locală anterioară, de același tip, din HCL 295/2021, a fost anulată. 5. Împuternicirea unui consilier juridic al Primăriei Bacău pentru reprezentarea intereselor Consiliului Local în dosarul 1375/110/2025 în care Viorel Moraru a solicitat instanței, printr-o acțiune scrisă de mână, anularea HCL 153/2024 privind stabilirea situațiilor deosebite și procedura de acordare a ajutoarelor de urgență din bugetul local. Acțiunea acestuia vine ca a urmare a notificării pe care a primit-o referitoare la demolarea locuințelor informale din str. Salcâmilor nr. 5 din cartierul Izvoare și stabilirea unor măsuri pentru persoanele aflate în risc de excluziune. 6. Împuternicirea unui consilier juridic al Primăriei Bacău pentru reprezentarea intereselor Consiliului Local în dosarul 2574/110/2025 prin care Avocatul Poporului a solicitat anularea parțială a HCL 525/2024 privind taxa de salubrizare pentru anul 2025.
Grupul UMB are în pregătire o investiție de amploare în Adjud, la circa 2 km nord de oraș. Proiectul reprezintă o extindere pe 192 hectare a actualelor facilități pe care UMB le are în zonă: sediul UMB, birouri, locuințe de serviciu și hale industriale, potrivit apix.ro. Campusul industrial UMB este în fază de obținere a autorizației de construire. Potrivit documentației consultate de APIX.ro, investiția constă în amenajarea unui ansamblu rezidențial
.
Oficialii Federației Române de Box au reacționat la întâmplarea scoasă la iveală de Ziarul de Bacău, în care boxerul Renato Nica a băgat în spital un tânăr sportiv, într-o reglare de conturi golănească. Luni noapte, Renato Nica a părăsit cantonamentul echipei naționale de box de la Onești și a venit în Bacău pentru a se răzbuna pe Bogdan Nesim, un sportiv de 16 ani legitimat la CSM Bacău, secția de
.
În această seară, în jurul orei 18.00, polițiștii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în zona ieșirii de pe autostrada A7, pe sensul spre Nicolae Bălcescu, un deținut aflat într-o ambulanță ANP Botoșani, în tranzit către Penitenciarul Jilava, a sărit din mers și a fugit într-o zonă agricolă din apropierea municipiului Bacău.
.
În această după-amiază, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unei explozii a unei butelii, urmată de incendiu, produsă la o locuință din comuna Letea Veche, sat Letea Veche. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, echipaje DelGaz Grid și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.Pentru acordarea îngrijirilor medicale, au fost direcționate două ambulanțe SAJ Bacău și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.