Un tânăr de 31 a fost prins, de polițiștii locali, în zona Autogării Bacău, având asupra lui mai multe pliculețe cu substanțe vegetale psihoactive. În data de 20 iulie 2025, în timpul activităților de patrulare desfășurate în zona Autogării Bacău, polițiștii locali au depistat o persoană în posesia unor substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. În urma verificărilor efectuate, asupra persoanei, un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în municipiul Bacău, au fost găsite mai multe pliculețe cu fragmente de materie vegetală mărunțită. Toate bunurile ridicate, respectiv 4 pliculețe din folie de aluminiu și documentele procedurale întocmite au fost predate în mod oficial Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău – Serviciul Antidrog, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale. Poliția Locală a Municipiului Bacău reamintește cetățenilor că se implică activ în combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, sprijinind instituțiile specializate în prevenirea acestor fenomene periculoase pentru comunitate.
Șoferii ar putea rămâne fără permisul de conducere, dacă nu-și achită amenzile în termen de 90 de zile de la comunicare, potrivit unei propuneri din pachetul de măsuri privind reforma administrației publice locale. Cererea de restituire a permisului de conducere s-ar putea face doar dacă se face dovada achitării tuturor debitelor pe care le are conducătorul auto. „Dacă există un debit scadent care nu este achitat, permisul de conducere nu
.
În perioada 21 -27 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară acțiuni punctuale pentru combaterea vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum, în cadrul unei campanii organizate la nivel național de Poliția Română. Scopul acestor activități este prevenirea accidentelor rutiere grave, generate de nerespectarea regimului legal de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Polițiștii vor acționa cu echipamente moderne de măsurare a vitezei,
.
O femeie de 57 de ani, din județul Prahova, i-a sesizat pe polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Onești că a uitat pe o bancă de pe peronul gării din localitate, un rucsac în care se aflau mai multe obiecte personale și două telefoane mobile în valoare de aproximativ 1.500 de euro. Polițiștii de la transporturi au început cercetările în acest caz și descoperit că bărbat de 40 de ani,
.
Patru bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani au fost reținuți de polițiștii din Onești, după ce au bătut cu bestialitate alți doi bărbați. Pe data de 18 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Onești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.