Propunerea sindicaliștilor: bani de la buget pentru partide, doar în anii în care România se încadrează în ținta de deficit
Inapoi

Propunerea sindicaliștilor: bani de la buget pentru partide, doar în anii în care România se încadrează în ținta de deficit

Postat pe 06 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Subvenţia de la bugetul de stat pentru partidele politice ar trebui acordată doar în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european, potrivit amendamentelor Blocului Naţional Sindical (BNS) la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, transmise tuturor partidelor politice.Conform documentului, la articolul I, după alineatul 4 se propune introducerea unui nou alineat, 5, cu următorul cuprins: „Subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor politice, prevăzută de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european”. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media BNS susţine că acordarea subvenţiei de la bugetul de stat partidelor politice trebuie condiţionată de respectarea unor principii de responsabilitate fiscală, mai ales într-un context bugetar tensionat. Subvenţia nu poate fi acordată în mod necondiţionat, indiferent de starea finanţelor publice. Este firesc ca această finanţare să fie permisă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.„Este responsabilitatea directă a partidelor politice care deţin puterea executivă şi legislativă să se asigure că România respectă angajamentele asumate în materie de deficit şi datorie publică. Premierea, prin alocări bugetare, a celor care se fac responsabili de dezechilibrele bugetare grave ale statului nu este justificată. În actualul context economic şi social, susţinerea financiară a partidelor politice de la bugetul de stat nu mai poate fi justificată, atât timp cât acestea sunt direct implicate în deciziile care au dus la depăşirea sistematică a deficitului bugetar”, precizează BNS. „În condiţiile în care Guvernul adoptă măsuri drastice de austeritate pentru populaţie - îngheţări de salarii şi pensii, majorări de taxe, reduceri de facilităţi sociale - este profund inechitabil şi lipsit de legitimitate să continue finanţarea partidelor din bani publici, care se fac responsabili de starea în care se afla astăzi România. Amendamentul propus introduce un principiu de echitate şi corectitudine: finanţarea partidelor politice să fie permisă doar în măsura în care statul demonstrează o gestiune bugetară prudentă, încadrându-se în ţintele europene de deficit”, se arată în motivaţia propunerii.BNS mai propune, printre altele, ca la articolul I, după alineatul 5 să se introducă un nou alineat, 6, cu următorul cuprins: „Suma forfetară acordată deputaţilor şi senatorilor, prevăzută la art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se reduce cu 50%.” Organizaţia menţionează că, într-un moment în care cetăţenii suportă o povară fiscală crescută, iar cheltuielile publice sunt drastic revizuite, este firesc ca şi instituţiile statului să îşi asume responsabilitatea prin comportament solidaritate bugetară. Suma forfetară acordată parlamentarilor - care nu este supusă unui control riguros şi nu necesită justificare - trebuie să reflecte realităţile economice ale ţării.„Este inadmisibil ca veniturile nejustificate sau necondiţionate ale demnitarilor să rămână intacte, în timp ce se elimină scutiri de la plata CASS pentru pensionari, persoane cu handicap sau veterani, se majorează TVA la produse de bază şi se îngheaţă salariile din sistemul public. Reducerea cu 50% a sumei forfetare nu afectează dreptul parlamentarilor de a-şi desfăşura activitatea, ci introduce un semnal de decenţă şi proporţionalitate în cheltuirea banului public”, arată sindicaliștii. Blocul Național Sindical adaugă faptul că „parlamentarii beneficiază deja de alte drepturi salariale şi logistice, inclusiv indemnizaţie, cazare, transport şi personal angajat la cabinet. Această măsură este cu atât mai justificată cu cât în prezent, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual, fără ca sistemul actual să permită un control riguros asupra modului în care banii publici sunt utilizaţi. Într-un stat democratic, încrederea cetăţenilor în instituţiile publice se clădeşte şi prin exemplul personal al celor aleşi”, se mai precizează în motivarea propunerii. Și Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” vrea să depună o serie de amendamente la pachetul de măsuri fiscale anunțate de guvernul Bolojan, care urmează să ajungă la votul parlamentului săptămâna viitoare. Sindicaliștii cer eliminarea finanțării partidelor de la buget, dar și eliminarea rambursării banilor folosiți în campaniile electorale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bacau

-
-

13:26

Atenție, șoferi! Trafic restricționat între Filipești și Onișcani, unde se execută lucrări de reparații

Direcția de Drumuri și Poduri Iași anunță că, în această perioadă, execută lucrări de reparații pe DN2, între Filipești și Onișcani.
Image Description

12:08

Bilanțul tăierilor ilegale de copaci, în județul Bacău! Polițiștii au confiscat lemn în valoare de 664.000 lei, în primul semestru al anului

În primul semestru al anului 2025, polițiștii din cadrul IPJ Bacău au confiscat peste 1.4 mc de materiale lemnos, în valoare de 664.000 lei și au aplicat peste 200 de sancțiuni, în valoare de 294.000 lei. De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri, respectiv, 7 autovehicule folosite la comiterea infracţiunilor de transport de masă lemnoasă, 3 arme de foc, 11 motofierăstraie , 9 topoare și 151 de kg de trufe. Sub
Image Description

07:14

O femeie din Bacău a ajuns în comă după ce a fost bătută crunt de partener. În trecut, bărbatul a fost închis pentru omor

O femeie de 45 de ani din Bacău a ajuns în comă la spital, după ce a fost bătută îngrozitor de partenerul său. Bărbatul, care a făcut pușcărie pentru omor în tinerețe, o bănuia pe iubita lui de infidelitate. Medicii spun că pacienta are urme ale unor agresiuni dure, din trecut. Acum individul a fost reținut pentru tentativă de omor. Cei doi erau împreună de patru ani, fără să fie
Image Description

06:20

Supermarketul românesc Annabella intră pe piața din Bacău, după preluarea mai multor magazine Mega Image

Consiliul Concurenței și-a exprimat acordul de principiu ca retailerul Annabella să cumpere cele 87 magazine pe care Mega Image s-a angajat să le cesioneze pentru a putea finaliza preluarea Profi. „Prin această achiziție, Annabella va intra pe piețe unde nu a fost prezentă până acum, precum Cluj, Bihor, Timiș, Bacău, Vrancea sau Constanța, devenind un nou concurent pe piața de retail. Ca urmare, noi ne-am dat acordul de principiu, urmând
Image Description

15:32

O fetiță de 9 ani din Bacău, preluată de SMURD, din zona Bâlea Lac, în stare de inconștiență

O fetiță de 9 ani, din județul Bacău, a fost găsită inconștientă și cu traumatism cranio-cerebral, în zona Bâlea Lac. Potrivit șefului Salvamont Sibiu, Dan Popescu, citat de turnulsfatului.ro, copilul ar fi alunecat și a căzut, în timp ce se juca în zona lacului. Salvamontiștii sibieni au intervenit de urgență pentru a-i acorda fetiței primul ajutor. La fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD Mureș, care a preluat fetița pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:09

- Gorj - Un deputat a fost găsit mort în clădirea Parlamentului

Un eveniment tragic a zguduit marți dimineață Finlanda, după ce un deputat – social-democratul Eemeli Peltonen, în vârstă de doar 30 de ani – a fost găsit fără viață în incinta Parlamentului din Helsinki, în plină vacanță parlamentară. Anunțul oficial a fost făcut de serviciul de presă al legislativului, care a confirmat identitatea tânărului parlamentar, fără a preciza cauzele morții. Deputat găsit mort în Parlament Potrivit poliției finlandeze, decesul a
Image Description

19:05

- Gorj - Profi retrage de urgenţă un produs de pe rafturi

Lanțul de magazine Profi retrage urgent de la vânzare un lot de musli cu fructe contaminat cu o toxină periculoasă, care poate afecta sănătatea consumatorilor. Clienţi avertizaţi să NU consume produsul Produsul Proxi Musli cu fructe 750 g, lot L21015, valabil până la 15 ianuarie 2026, a fost depistat cu un nivel peste limita admisă de Deoxinivalenol, o micotoxină cauzată de mucegaiuri, asociată cu tulburări gastrointestinale și efecte toxice grave.
Image Description

19:03

- Gorj - Ce prevede proiectul care va interzice cumulul pensie-salariu la stat

„Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. Este elementul cel mai important al acestor reforme, astfel încât cheltuielile statului cu nemunca să scadă cât mai mult. Și aceste cheltuieli înseamnă în primul și în primul rând acele ajutoare sociale care se duc către persoane capabile de muncă și care ar putea să contribuie la dezvoltarea unei societăți sănătoase în România. Al
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bacau WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bacau
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete